Fundaşul echipei UTA, Cosmin Paşcovici, a declarat că se antrenează separat şi speră ca în perioada de iarnă să îşi găsească un club care să-i ofere un contract mai bun.
“Antrenorul Marius Lăcătuş mi-a spus că nu mai intru în vederile sale şi de aceea mă antrenez singur până în iarnă. Sper ca atunci să îmi găsesc o echipă care să îmi ofere un contract mai avantajos decât cel de acum, altfel voi rămâne la Arad până la finalul contractului, adică încă trei sezoane. Am mare nevoie de bani şi nu pot pleca în altă parte pe un contract mai mic. De aceea nu m-am înţeles nici cu cei de la Farul în urmă cu două săptămâni pentru că nu îmi puteau oferi ceea ce voiam. Am nevoie de bani pentru băiat, care se află în continuare în Franţa la tratament. Medicii i-au schimbat tratamentul, însă starea sa nu pot spune că este diferită. Este la fel ca înainte”, a spus Paşcovici.
Fiul său, Denis Mihai, în vârstă de trei ani, are o tumoare pe creier şi a fost operat de mai multe ori până acum atât în România, cât şi în Franţa, acolo unde alături de el este în permanenţă mama sa, Adina. (A.D.)
Fundaşul echipei UTA, Cosmin Paşcovici, a declarat că se antrenează separat şi speră ca în perioada de iarnă să îşi găsească un club care să-i ofere un contract mai bun.
“Antrenorul Marius Lăcătuş mi-a spus că nu mai intru în vederile sale şi de aceea mă antrenez singur până în iarnă. Sper ca atunci să îmi găsesc o echipă care să îmi ofere un contract mai avantajos decât cel de acum, altfel voi rămâne la Arad până la finalul contractului, adică încă trei sezoane. Am mare nevoie de bani şi nu pot pleca în altă parte pe un contract mai mic. De aceea nu m-am înţeles nici cu cei de la Farul în urmă cu două săptămâni pentru că nu îmi puteau oferi ceea ce voiam. Am nevoie de bani pentru băiat, care se află în continuare în Franţa la tratament. Medicii i-au schimbat tratamentul, îns