În anii imediat următori revoluţiei am vizitat un centru pentru copiii infectaţi cu HIV. Una dintre cele mai profund şocante experienţe prin care mi-a fost dat să trec. Dar nu despre întunericul fizic şi psihic în care erau menţinuţi aceşti copii vreau să vă povestesc, ci despre „theobroma“: hrana zeilor. Unuia dintre copiii căminului i-a fost dăruit un pacheţel dreptunghiular şi lucios. Copilul, o fetiţă cu piele catifelată, l-a analizat cu atenţie sclipind a raţiune, apoi l-a adulmecat. Din acel moment, orice urmă de umanitate a dispărut brusc şi din ochii ei mari a ţâşnit animalul. Cu dinţii, a început să sfâşie rapace ambalajul lucios, mârâind către oricine îndrăznea să se apropie de ea. În clipa în care una dintre îngrijitoare a încercat să o liniştească, din adâncul gâtlejului de fetiţă au ţâşnit nişte strigăte tăioase. Lăsată în pace, fetiţa a înlăturat gâfâind învelişurile consecutive de hârtie, ajungând la obiectul dorinţei ei arzătoare: „theobroma“ - hrana zeilor. Fremătând de plăcere din întregul corp, micul om şi-a îndesat în gură bucăţi mari emiţând în acelaşi timp icnete satisfăcute. Era împreunarea ei cu „theobroma“, actul suprem de plăcere al copilăriei, prin care am trecut cu toţii. Bucuria ei era fantastică, ungându-se pe faţă cu „theobroma“ cum se ung credincioşii cu mir. Râdea ameţită de gustul perfect şi unic, era o fetiţă bolnavă şi murdară, dar, Doamne, cât de fericită era! La sfârşit, a adormit liniştită. Ceea ce mâncase nu era altceva decât o bucată mare de ciocolată. „Theobroma“ este, de fapt, numele latinesc al arborelui de cacao. Din fructele acestui arbore, care rodeşte doar când se întrunesc anumite condiţii speciale, porneşte miracolul ciocolatei. Procesul prin care o sămânţă de cacao se transformă într-o delicioasă bucată este impresionant prin cantitatea de muncă fizică şi intelectuală investită. În spatele fiecărei tablete stau copi