„Pe data de 22 septembrie va avea loc Gala Crucea Roşie, un eveniment - maraton, un teledon la care peste 200 de personalităţi ne vor fi alături în sprijinul bunicilor, al părinţilor ce au ajuns la vârsta pensionării şi, după o viaţă de muncă şi realizări, trăiesc mult sub standardele lumii civilizate din care pretindem că facem astăzi parte. În străinătate, oamenii ieşiţi la pensie se bucură de frumuseţea vârstei lor, îşi permit să vadă lumea, se respectă şi sunt respectaţi.
Vrem să începem să schimbăm mentalitatea conform căreia în România un om ieşit la pensie e deja pe linie moartă - sună dur, dar adevărat. Renunţă la visele sale, nu mai aşteaptă nimic special de la viaţă, trăieşte adesea la limita supravieţuirii, chiar dacă a fost cândva actor, dascăl, sportiv sau medic renumit. Cu toţii avem astfel de exemple în jur, fie că e vorba chiar de părinţii sau bunicii noştri, fie de mentori, vecini sau prieteni de la care avem ce învăţa. Şi, peste ceva vreme, vom fi noi înşine în locul lor”.
Sunt cuvintele Andreei Marin Bănică, organizatoarea şi gazda galei umanitare din această seară. De la ora 20, evenimentul transmis în direct pe TVR 1 şi TVR Internaţional va ajunge la români de pe cinci continente, care se pot implica prin peste 40 de linii telefonice. Fiecare apel reprezintă o donaţie pentru cei vârstnici, o nouă şansă pe care aceştia poate că nu mai au puterea să o aştepte.
Două studiouri ale postului public vor găzdui sute de personalităţi care au acceptat să se implice în proiect. Vor discuta cu amfitrioana sau vor răspunde la telefoanele destinate telespectatorilor.
Jurnalişti importanţi, politicieni, actori, sportivi, muzicieni, oameni de televiziune, oameni de afaceri sunt aşteptaţi la Gala Crucii Roşii. Misiunea lor nobilă este de a-i detemina pe privitori să participe la teledon printr-o donaţie-apel.
„Nu doar cu efort pute