Giuleştenii au obţinut o remiză albă în Germania, cu FC Nurnberg Nu mai puţin de 40.000 de nemţi au fost aseară pe arena EasyCredit pentru a susţine pe FC Nurnberg în disputa contra
Giuleştenii au obţinut o remiză albă în Germania, cu FC Nurnberg
Nu mai puţin de 40.000 de nemţi au fost aseară pe arena EasyCredit pentru a susţine pe FC Nurnberg în disputa contra Rapidului. În ciuda atmosferei incendiare, elevii lui Bergodi au început în forţă şi, în chiar minutul doi, Cesinha a trimis puţin pe lângă poarta lui Blazek.
Germanii nu au luat în seamă acest avertisment şi s-au aruncat asupra alb-vişniilor, dar Mintal sau Charisteas nu au nimerit poarta apărată de Andrade din poziţii ideale. Pe contraatac, Boya a fost aproape să marcheze un gol senzaţional de la peste 30 metri, dar balonul a trecut la câţiva centimetri de transversală. Însă, exact în ultimul minut al reprizei, Kluge a şutat periculos şi numai plonjonul lui Andrade a făcut ca cele două echipe să intre la pauză tot la egalitate, scor 0-0.
Au rezistat eroic
Alb-vişiniii au început cea de-a doua repriză la fel ca prima, în atac, dar capul lui Săpunaru l-a găsit la post pe Blazek. De aici încolo însă, elevii lui Meyer i-au împins tot mai mult pe români în propria jumătate de teren iar în minutul 63 gazdele puteau deschide scorul prin Charisteas care, din centrul careului, a trimis pe lângă poartă.
Peste alte 14 minute, Misimovic a şutat de la marginea careului, dar şi acesta a ocolit de puţin poarta lui Andrade. Cu cinci minute înainte de finalul partidei, la o greşeală a fundaşilor giuleşteni, acelaşi Charisteas a trimis milimetric pe lângă poartă. Cum până la final nu s-a mai întâmplat nimic notabil, Rapid a plecat cu un egal din Germania, scor 0-0, care îi oferă şanse reale de calificare în grupele Cupei UEFA. Returul se va juca pe 4 octombrie, în Giuleşti.