Guvernul Tăriceanu II pare să aibă soarta tavanului de la Colegiul Naţional „Ştefan Velovan“ din Craiova, iar răspunsul la întrebarea „A căzut sau n-a căzut?“ ar putea fi identic în cele două cazuri. „Şi, dacă a căzut, de ce a căzut?“ ar fi interesant de ştiut în cazul tavanului, căci, în ceea ce priveşte guvernul, lucrurile sunt clare: el nu rezistă fără susţinerea PSD. Social-democraţii s-au săturat să îi lase pe liberali la cârmă şi vor depune luni moţiunea de cenzură „1.000 de zile de haos, sfârşitul guvernării de dreapta“ („Nu trebuie să fie lungă, dar să fie veselă. Cum a zis şi nea Gicu de la Pieleşti: «De scurtă, nu contează cât e de subţire, dar de lungă, să fie groas㻓, îmi amintesc cuvintele lui Babi). Dacă o vor vota cu aceeaşi determinare cu care au votat pentru suspendarea preşedintelui Băsescu, atunci PNL şi UDMR se vor trezi precum cele două orfeline (de abandonate), iar miniştrilor lor li se vor oferi alte oportunităţi. „Finalul este iminent“, ca să citez din musicalul pomenit mai sus („Cele două orfeline“), care a avut recent premiera pe scena naţionalului din Bănie (un spectacol la care am intrat cu aşteptări prudente, gândind la o definiţie golănească a iadului, valabilă „la noi, în Sineasca“: „Sticlele au gaură, femeile nu, iar muzica e de Mălineanu“. Reprezentaţia mi-a părut însă antrenantă şi o recomand celor ce vor să-şi exerseze zâmbetul sau hohotul de râs - mă întreb la cine vă va zbura gândul când veţi asculta refrenul: „Sfinte Patriciu, scapă-ne, scapă-ne de viciu!“).

Liderii partidelor au ieşit, aşadar, precum masonii, din adormire, dar nici unul nu pare să ştie ce va urma după căderea executivului. Cum PSD susţine că nu va accepta un guvern PD, cum Băsescu i-a aruncat lui Geoană, autopropus pentru fotoliul de prim-ministru, o privire neîncrezătoare (din ciclul „Ăi ca tine fură cai?“), iar despre un guvern PSD-PD nici nu poate fi vo