Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Starea vremii - 21 septembrie 2007

Publicat in Jurnalul, vineri 21 septembrie 2007 ·

Ieri, procesul de răcire a vremii s-a generalizat in ţara noastră. Valorile de temperatură care s-au inregistrat ieri şi cele ce vor fi in perioada următoare vor caracteriza o vreme rece pentru această dată, mai ales in cursul nopţilor şi al dimineţilor.

Comentariul specialistuluiIeri, procesul de răcire a vremii s-a generalizat in ţara noastră. Valorile de temperatură care s-au inregistrat ieri şi cele ce vor fi in perioada următoare vor caracteriza o vreme rece pentru această dată, mai ales in cursul nopţilor şi al dimineţilor. Ploile vor mai fi prezente, dar pe arii din ce in ce mai restrănse şi foarte slabe cantitativ. Presiunea atmosferică va fi in creştere şi in aceste condiţii, in zonele cu cer mai degajat, poate să apară ceaţa, spre sfărşitul nopţilor, iar in depresiuni bruma, fenomene specifice toamnei.

meteorolog: Romica Jurca

Bucurestimax. 20°C ● min. 7°C

● Azi (vineri): Vremea va fi rece, indeosebi dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi temporar noros, iar văntul va sufla slab pănă la moderat.

● Măine (sămbătă): Cerul va fi variabil, iar văntul va sufla slab pănă la moderat. Maxima: 21°C, iar minima: 6°C.

● Poimăine (duminică): Cerul va fi noros, favorabil trecător ploii slabe. Văntul va sufla slab pănă la moderat. Maxima: 23°C, iar minima: 9°C.

Azi in ţarăBacău 18°C ● Baia Mare 19°C ● Braşov 15°C ● Buzău 19°C ● Cluj-Napoca 18°C ● Constanţa 19°C ● Craiova 19°C ● Deva 19°C ● Galaţi 19°C ● Iaşi 19°C ● Miercurea Ciuc 14°C ● Oradea 20°C ● Piteşti 18°C ● Sibiu 16°C ● Suceava 15°C ● Tărgu Mureş 17°C ● Timişoara 21°C

La munte● Azi (vineri): Cerul va fi variabil, cu unele innorări in Meridionali şi in Munţii Banatului, unde izolat va mai ploua slab.

● Măine (sămbătă): Cerul va fi variabil, mai mu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum o ora
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum o ora
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum o ora
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Primarul Buzăului, Constantin Toma: Am prins o doamnă POLIȚIST local beată la ora zece și mă aștept să fie reangajată

Gandul acum 32 minute
Primarul Buzăului, Constantin Toma, susține că Pachetul fiscal II va fi de ajutor țării și aduce în discuție modul în care un funcționar este dat afară și apoi reangajat, dând exemplul unei doamne polițist local care era beată la ora 10 și se așteap

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum o ora
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 2 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 45 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Șeful Cancelariei Prezidențiale, Cristian Diaconescu: Există o invitație a lui Donald Trump adresată lui Nicușor Dan

Mediafax acum 43 minute
„Există o invitație oficială din partea președintelui Donald Trump, adresată președintelui Nicușor Dan”, a spus acesta, subliniind faptul că „trebuie să concretizăm o astfel de bilaterală cât mai curând posibil”. „Există o invitație oficială din par

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Compania aeriană americană Alaska Airlines îşi suspendă toate zborurile din cauza unei pene informatice

News.ro acum o ora
Compania aeriană americană Alaska Airlines anunţă că şi-a suspendat toate zborurile şi pe ale filialei sale Horizon Air, din cauza unei pene informatice, relatează AFP. ”Alaska Airlines a suferit o pană informatică care a avut un impact asupra opera

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°