În mitologia urbană a scos urechile o nouă credinţă, întemeiată pe un ideal pe cât de măreţ pe atât de schizoepic - Programul. Originile lui vin de la un vechi zeu pe care lumea nouă l-a scos din moloz apreciindu-i darurile generoase: e categoric, limitativ, vorbeşte într-o limbă simplă şi clară. Eu l-am descoperit într-o zi văroasă, pe Strada Iancu Căpitanu, mai mult o străduţă, pe cât de cacofonică, pe atât de pitorească, luminată din toate părţile, populată cosmopolit şi guvernată de turlele mari ale Bisericii Sf. Pantelimon. Iniţial mi-a atras atenţia lăcaşul înalt şi aşezat la loc larg, spre deosebire de majoritatea bisericuţelor înghesuite între blocuri cenuşii. Părea o prinţesă în mijlocul unei grădini, însă burta ei albă era sigilată de obloanele mohorâte şi strânse sub apăsarea unui lacăt gras. Şi-a rămas aşa închisă până în ziua de azi. Nu pentru că ar fi părăsită. Doamne-Fereşte! Ci pentru că este o instituţie cu program. Se deschide dimineaţa devreme, chiar foarte devreme, odată cu zorile. Preoţii îşi ţin slujba cu seriozitate, iar pe la ora 11 capitolul este încheiat; corul se risipeşte, cerşetorii îşi iau tălpăşiţa, iar pe uşa bisericii apare lacătul mare ca un ciocan.

Aflându-mă în faţa unei biserici, sub loviturile soarelui şi pe strada Căpitanului Iancu, unde mişună legendele urbane, am avut o revelaţie, pe care trebuie neapărat s-o povestesc, ca sa nu fermenteze. Mi-am dat seama că nu doar rugăciunile sunt ţinute sub talpa programului; că toată viaţa, mai cu seamă cea culturală, e împărţită în sectoare mici, orânduite după mari planuri. Programul este o schemă existenţială la care poţi să aplici, dar este şi un mod riguros de viaţă, ca un paravan pus să stea după cum îl mânuiesc supraveghetorii, preoţii, iniţiaţii, adică elita. Nu neapărat că ar ţine cineva cont de ea, ci mai ales din motive filologice mă gândesc să lămuresc puţin terme