Orice vacanta de vara incepe de fapt in primele zile ale anului. Abia iesiti din sarbatorile de iarna, gandul ne fuge la plajele insorite sau la muntii impaduriti. Incetul cu incetul, proiectele prind contur si preocuparile vagi devin tot mai intense.
De la o simpla reverie, plecarea in vacanta de vara se trasforma intr-un program riguros, cu timpi masurati, cu alocari financiare, cu liste interminabile de materiale necesare. Un colt, tot mai neincapator, al locuintei se transforma intr-un fel de magazie de stocuri intangibile, in care se ingramadesc haotic cele mai neasteptate obiecte. Grija de a nu scapa nici un detaliu te face nevrotic. Pui de-a valma carti, costumatie, consulti febril harti si itinerare, trimiti in nestire mesaje la cele mai diferite locatii, de parca te-ai muta cu totul pentru cel putin cativa ani. In somn, te urmareste ideea ca ai plecat deja in calatorie si ai uitat acasa ceva esential.
Pe masura ce trece timpul, nervozitatea sporeste, iar stresul pune stapanire pe tine. Doar intr-un cotlon al sufletului salasluieste, timida, bucuria unui spatiu scapat de teroarea cotidianului. Incolo, concediul mult asteptat nu este altceva decat o apasare in plus. Preziua vacantei te gaseste epuizat, temator, vulnerabil. Chiar si dupa ce ti-ai platit darile si datoriile (nu e bine sa te trezesti la intoarcere cu cine stie ce alte obligatii) si ai tras usa dupa tine, esti coplesit de intrebari. Ele te insotesc si pe drum. Ceva de genul: "Am stins lumina la baie, dar focul la bucatarie, am inchis bine apa?".
Apoi deodata se produce un fel de declic, nu stii cum, si uiti de toate. Iar starea aceasta se instaleaza pentru o saptamana, doua sau trei, cat te afli departe de casa. Nu-ti mai pasa nici de obiectele de stricta necesitate uitate ba pe masa, ba pe pat, ba in debara. Indiferent de locul spre care te-ai indrepta, ai patruns in tara
