nu prea ne pricepem sa vorbim. Ce-i drept, nici nu ne prea pricepem sa le facem. Daca totusi, lucruri cu adevarat importante dau peste noi, fara sa le mai putem trece cu vederea, vorbim stangaci, precar, inadecvat. Ratam. Ori "cadem pe spate", supralicitand si facand recurs la frazeologia gongorica gen "Romania, romanism, romanitate" etc., ori, si asta de cele mai multe ori, devenim suspiciosi, cautam pricina si ne pregatim sa scoatem palosul. Din pacate, registrul in care ne miscam cel mai bine, ramane cel al violentei. De la replica taioasa, devastatoare, data cu precadere in public, pana la zvonistica perfida, practicata voluptos, in culise, de catre persoane care se vor informate, dar care, in realitate, isi dau mana intru compromiterea si demolarea unuia sau altuia. Culoarea politica e de baza si trece peste orice alta calitate umana. Partea proasta e ca discernamantul ne-a fost si el deformat si nu ne mai ajuta sa distingem ce e cu adevarat important de ceea ce e banal si neinsemnat. Priviti televiziunile care alearga flamande dupa cate un ins (evident, politic), cum ii infig microfonul in gura si cum apoi ii diseca sarmanele vorbe. Si daca asta nu pare indestulator, presa, care se crede nici mai mult nici mai putin decat opinia publica, intoarce pe toate fetele un "ce-ar-fi-daca-ar-fi". Jurnalistii de culise freamata dupa "stiri" bomba. Reputatia lor tine de barfele/colportarile carora se dedau cu aerul superior al "persoanei informate". Cand treci insa de la relatarile de culise la pagina de analiza publica a aceleiasi persoane atat de "informate", surpriza! Ai parte de randuri saracacioase si banale. Cum ar veni, muntii s-au rasturnat ca sa nasca un soricel. Dar ce cred eu ca ar fi lucrurile cu adevarat importante? Foarte pe scurt, cele normale. Cele in care un om se investeste cu pricepere, talent si harnicie si care devin "bune" pentru semenii lui. Iata, d