Instalat rapid pe primul loc nu doar in preferintele criticilor - care i-au acordat, in majoritate, un punctaj foarte aproape de superlativ -, ci si ale publicului (detronand in box office, in momentul respectiv, chiar mult-anticipatul Die Hard 4), Ratatouille este, alaturi de Shrek ori de magnificul Incredibilii - realizat de acelasi Brad Bird in 2004, genul de poveste cu mari sanse de-a intra in randul clasicelor animatiei. Desi Brad Bird n-a mai folosit artileria grea de umor copios si satira irezistibila din Incredibilii, schimbarea retetei pe duiosie si tandrete i-a priit lui Ratatouille. Ridicat - ca mai toate povestile animate - pe esafodajul bunelor sentimente, prieteniei, recunostintei si solidaritatii in momentele grele si al victoriei binelui asupra raului, filmul straluceste insa prin foarte inspirata valorificare a fiecarui detaliu pe care decorul parizian, gastronomia frantuzeasca si bucataria unui restaurant de lux o prilejuiesc unui regizor (care este si coautor al scenariului) si unei echipe pline de talent si inventivitate. Dincolo de personajul sobolanului bucatar care vrea sa cucereasca lumea prin pasiunea sa pentru gatit, Brad Bird reuseste sa presare in filmul sau o farama de sic ? la Parisul vesel, cateva omagii fata de clasici - precum Pisicile aristocrate - si un personaj de un sarm formidabil: intransigentul critic gastronomic Anton Ego (care beneficiaza de vocea si interpretarea lui Peter O'Toole). In plus, finetea productiei sale sta in nenumaratele trimiteri cinefile, la gagul burlesc ? la Buster Keaton si Mack Sennett, la melodramele petrecute pe cheiul Senei, la peliculele avand ca tema rafinamentele culinare (vezi Festinul Babettei ori Chocolat) ori la Cenusareasa sau Alba-ca-Zapada. Frumusetea filmului, dincolo de o poveste plina de emotie si suspans, dincolo de eroii de care nu avem cum sa nu ne atasam, este obtinuta si prin crea