Foto: HotNews
Viata lui Gheorghe Jimboiu a fost o ardere de tot, bine placuta lui Dumnezeu.
El trebuie sa intre, alaturi de Valeriu Gafencu si alti tineri romani morti in inchisoare, in galeria sfintilor romani, care au trait o tinerete sfanta, incununata cu jertfa suprema pentru invierea neamului romanesc, constituind inaltatoare pilda pentru generatiile viitoare.Pr Liviu Branzas, Raza din catacomba
Gheorghe este singurul copil al familiei Jimboiu, romani din Oltenia; s-a nascut in localitatea Vela din zona de campie a judetului Dolj. De copil a fost deosebit, cu o structura sufleteasca superioara, calitati cu care avea sa-si impresioneze peste ani camarazii de suferinta.
Cum tatal avea sa plece la Dumnezeu inca in adolescenta sa, Gheorghe Jimboiu ramane singur sprijin al tinerei vaduve care, ca mama iubitoare, s-a ingrijit cum a putut mai bine de educatia fiului ei.
Desi sufletul sau dovedea inclinatii mai degraba spirituale sau artistice - „Avea cele mai deosebite maini pe care le-am vazut la un om: nefiresc de subtiri, cu degete foarte lungi, maini facute anume pentru rugaciune sau pentru un mare pianist” (Fericiti cei ce plang, Aristide Lefa) - se inscrie la Academia Comerciala din Brasov pentru a-si putea ajuta mama.
In aceasta perioada se apropie de Miscarea Legionara si intra in Fratiile de Cruce pentru „desavarsirea morala si spirituala”.
Astfel, este arestat inca in 1941, ca membru al Miscarii Legionare, mama sa, grav bolnava de inima ramanand fara sprijin. In inchisoare avea sa-si contureze personalitatea-i robusta care avea sa-i impresioneze pe cei din jurul sau: seriozitate, tinuta, minte sclipitoare, stapanire de sine, curatie sufleteasca (cf. Aristide Lefa). Va fi eliberat, doar in valtoarea evenimentelor de dupa 23 august 1944.
Activeaza in rezistenta anticomunista. Este
