A te apropia de Simfonia a 8-a de Gustav Mahler şi, de lângă ea, să ai curajul de a pune condeiul pe hârtie după o audiţie remarcabilă, nu e nici uşor, nici comod, nici lipsit de riscuri. Între ce ai ascultat şi ce ai auzit a fost de trecut o prăpastie: pe un versant de munte stă colosala operă, pe celălalt capacitatea ta de a-i surprinde densitatea. De la concept la mijloace. Această prudentă conştiinţă asupra celor - câte! - ar fi de spus obligă pe cronicar la o implicare încordată, capabilă să discearnă amănuntele odată cu linia generală. Mahler a aşezat aici în două bucăţi mari de muzică (40 + 60 de minute) o fractură între timpurile istoriei, între spaţii muzicale dispuse în continuităţi şi trasee separate, urmărind o singură idee: supravieţuirea spiritului în eternitate prin iubire. Ce fel de iubire? Mai întâi, tresărind la cuvintele unui imn religios "Veni Creator Spiritus" al cărui autor a fost Hrabanus Maurus, episcop de Mainz, care a făcut din abaţia de Fulda unul dintre principalele centre literare din Imperiul Carolingian (Secolul 9). Mahler compune o cantată masivă, pe text în limba latină, însufleţită de entuziasmul unei ode religioase. Dincolo de hăul vremilor, peste 1000 de ani, compozitorul alege scena finală din al doilea Faust de Goethe: poem în limba germană. Vertiginosul salt trebuie asumat odată cu îndrăzneţul lui avânt. Dificultatea de a cânta şi a înţelege pe Mahler, cu precădere în această a 8-a Simfonie, este de luat în considerare cu toată onestitatea posibilă a aventurii de a cuprinde această gravă şi severă temă.

Filarmonica din Dresda, Corul Naţional al Spaniei (Maestru de cor Mireia Barrera), Corul de copii al Filarmonicii din Dresda şi un grup de 8 solişti cu o misiune foarte grea (Roxana Briban, Ursula Furi-Bernhard, Raquel Lojendio, Carmen Oprişanu, Susanne Resmark, Marius Vlad, Morten, Frank Larsen, Sorin Coliban), au intrat î