Intru in Islaz pe soseaua care, in capul satului, se raschira in trei directii: in dreapta drumul spre Moldoveni si Giuvarasti, in fata cel spre Corabia, iar in stanga cel terminat abrupt in Dunare, traversand egal asezarea teleormaneana, pe care o imparte in doua felii intinse de gospodarii modeste.

Casele sunt aceleasi, dar, cu siguranta, mai daulate si mai bondoace, desi, in copilarie, imi pareau inalte si zvelte, de neatins, chiar daca patratoase. Au descrescut, ca si satenii, ca si gardurile din ciment si stachete, randuite de-a lungul santurilor a caror scobitura neplivita abia ascunde un card de gaste baltate. Putinii tarani care s-au incumetat sa iasa la "susaua mare" se misca alene, cu incetinitorul, pe asfaltul incretit de soarele naucitor. "E prapad afara, zaduf, nu alta!", parca il aud pe tata-mare rabufnind, lac de naduseala, in odaita dinspre prispa. Casa avea zidurile groase, din pamant batut, si vara tineau racoarea de peste primavara. Cu manecile sumese, lua din cui un stergar din borangic si se freca de sudoare, rasufland apasat si incurcat in treburile sale de dogoarea zilei. Uneori, intindea o rogojina sub cel mai umbros dud si atipea, laolalta cu orataniile molesite si ele de caldura. Cand toropeala ingena, tata-mare injuga boi la car si pleca la camp. Uneori mergeam si eu cu el. Statea rezemat de loitra, cu biciul in mana, si tacea. Sau se gandea la ale lui, cine stie! Oricum, vorbea putin, iar eu il priveam cu acea dragoste de nepot, nepereche si induiosatoare. Copitele bietelor dobitoace se tarau prin tarana fierbinte. Din genunea trecutului razbat apoi strigatele infricosatoare ale pandarilor tocmiti sa pazeasca viile de la "nisipuri" si bostanele. Ascunsi dupa lastarii de vita-de-vie sau in patuiagele care puteau fi zarite de la departare, jitarii ridicau in vazduh stoluri labartate de grauri infometati, napustiti in podgorie. Paznicii