Vorbeam, in urma cu cateva saptamani, cu un om de cultura bucurestean despre, sa-i spun asa, conditia de scriitor consacrat. Concluzionam amandoi, el dintr-o experienta indelungata, eu dintr-un soi de intelegere nu neaparat foarte experimentata, ca in momentul in care devii un "nume", asaltul scriitorilor debutanti asupra ta iti impune, uneori, sa dezamagesti fara sa vrei asta.
Sa dezamagesti prin lipsa unui raspuns, printr-un aparent dezinteres, cauzat insa, in ce te priveste, de cele mai multe ori de lipsa timpului, nu a dorintei.
Pornind de-aici, am ajuns la o categorisire a scriitorilor. A celor din Iasi, in ce ma priveste. Am fost, inca de la debutul meu in cenaclurile literare, surprins sa constat implicarea entuziasta in sprijinirea grupurilor de tineri a unui prozator precum Serban Alexandru. Autor al unor carti realmente foarte bune, precum Zgomotul de fond, apoi Omul e mort sau tetralogia Benedict si Maledict, Serban Alexandru isi petrecea ore intregi, zile intregi citind manuscrise, intalnindu-se cu tinerii, ghidandu-i si ajutandu-i si din alte puncte de vedere decat cel pur literar. Complet dezinteresat - iar aspectul asta mi l-au relevat cei doisprezece ani care au trecut de la momentul in care l-am cunoscut. Fara a se putea cuantifica intr-un mod strict in ce masura, in cenaclurile organizate si coordonate de Serban Alexandru, "si-au facut mana" oameni precum Dan Lungu, Florin Lazarescu, Stefan Bastovoi, Serban Axinte, Doris Mironescu si multi, multi altii. Nu stiu ce l-a manat, ce-l mana in continuare "in lupta" pentru sprijinirea tinerilor scriitori pe Serban Alexandru, insa contributia lui la ceea ce se intampla, din punct de vedere cultural, in Iasiul ultimilor ani e, chiar daca lucrul asta nu se cunoaste la nivelul publicului larg, absolut remarcabila. De altfel, intr-un articol viitor, imi propun sa revin asupra temei, tocmai pen
