Nu toate personajele literaturii noastre sînt sănătoase tun. Multe cad bolnave. Dintre ele însă, unele se vindecă, fie cu concursul doctorilor, fie de la sine. Care nu se mai fac bine, fireşte că dau ortul popii. E obişnuit ca un autor, cînd nu mai ştie ce să facă cu un personaj, să-l îmbolnăvească şi să-l omoare. Aşa se întîmplă în Craii de Curtea Veche cu Ilinca Arnoteanu care apare meteoric şi tot aşa dispare, contaminată de scarlatină. Astfel Pantazi o pierde şi îşi continuă destinul vagant.
Înainte de descoperirea antibioticelor, orice boală punea viaţa în pericol. Foarte periculoasă era tuberculoza. De ea moare Stancu, un ţăran dintr-o povestire de Preda, şi se contaminează Boţoghină al aceluiaşi. Nevasta lui Stancu îi recomandă un tratament empiric: băut de lapte crud cu corpul învelit într-o blană de oaie proaspăt jupuită. Din fericire Boţoghină vinde pămînt ca să se poată trata ştiinţific. Nu ştim pe ce munte vrăjit îl trimite doctorul, cert e că pare salvat. În volumul doi însă, Preda îl lichidează în trei rînduri zicînd că l-ar fi întors boala. Niculae Moromete suferă de friguri avînd accese la fiecare trei zile. În finalul romanului se face bine fără a urma un tratament.
Tuberculoza nepulmonară e la fel de grea şi necesită repaus în imobilizare corporală aşa cum o fac personajele lui Max Blecher, inspirate de experienţa autorului însuşi.
Petre Sălcudeanu a scris un roman, Biblioteca din Alexandria, despre tuberculoşii izolaţi într-un sanatoriu, pe urmele lui Thoman Mann. Cartea a avut voga ei la apariţie, dar e greoaie şi plictisitoare.
G. Călinescu pare a se preocupa de boli ale senilităţii. La bătrîneţe, Simion Tulea din Enigma Otiliei înnebuneşte, se pare dintr-o infecţie luetică netratată. Moş Costache este sangvin şi are un accident vascular la cap, popular dambla sau cataroi, de care scapă cu greu. După un timp recidivează, i
