A surprinde (si ingloba) punctul in care naratiunea devine poezie. Apoi a te opri cu aerul ca atata ai avut de spus. Stiinta, pre-stiinta, hazard? Din toate cate putin. Riscuri multiple. Si reusite partiale, tatonante.

Asta e rolul unui volum de debut: a inventa poezia pe cont propriu: acea unda fina de lirism ce strabate veacurile: "totul este sa devenim niste strabuni venerabili/ oricum locurile noastre de joaca parcurile/ bancile inscriptionate/ liceele vor fi in pamant/ situri arheologice pline de noi// o cercetatoare va indeparta cu periuta/ praful de pe oasele noastre/ de pe inelul de logodna pe care ti l-am pus pe deget/ in noaptea-n care am intrat in europa// vom fi in cartile de istorie/ la fel de importanti ca/ statuile din insula pastelui/ care vad ceva colosal/ dar nimeni nu stie ce// poate vom fi mayasii unor oameni mai buni/ ne vor aplauda atlantii cu mainile vesnic ude".

Poate ca de la Gabriel Stanescu incoace, nimeni n-a mai adus atata realitate (contemporana, biografica) in poem. Atata timp cat aceasta realitate e ceruta de firul reflexiv al textului, ea este bine-venita. Atunci cand ea debordeaza limitele impuse de structura invizibila (dar palpabila) a poemului, devine redundanta si de-construieste poemul. De asemeni, pun pe seama grabei si a febrei experimentarii acele texte incarcate pana la refuz de simboluri neasimilate organic ori de poncife pasuniste, gandiriste etc. (iuda, mucenici, icoane, rani doldora de miere, expiratia lui dumnezeu cernandu-si cerurile in plus, capita de suflete, crucile mirosind ca spinarea lui Iisus), respectiv titluri ca offtopic, fiinta, a 9-a minune, dan viseaza si alte cateva inca. E un salt imens de la aceste chinuite compuneri pana la epuratele viziuni din piesele de baza ale volumului (in mansarda, sincer, contururi de creta, mayasii, amanunte, atipici, culoarul) si e interesant de observat ca