Asa cum nu poti intalni pe strada "masoneria", tot astfel nu te poti intalni nici cu "pericolul maghiar", ci doar cu un anumit ungur, fie acela Janos sau Ghiuri.
De peste patru decenii, ca roman (de origine bucovineana si basarabeana, dar nascut in Bucuresti), n-am intalnit unguri decat in discursurile lui Ceausescu, in ecourile presei extremiste aparute dupa '90 la ordinul aripii national-comuniste a fostei Securitati, respectiv in galeria publica a liderilor UDMR. Cei cativa maghiari "in carne si oase" pe care i-am cunoscut personal mi-au lasat cea mai buna impresie...
Frica noastra de unguri vine "din experienta", dar mai ales din aceasta pervers intretinuta ignoranta de fapt. Antropologii
ne-au descris adesea mecanismul de generare a xenofobiei prin demonizarea apriorica a Celuilalt, care ne infricoseaza nu atat pentru ca este agresiv, cat pentru ca este necunoscut.
N-am sa spun ca istoria relatiilor romano-ungare nu a fost dura sau presarata, uneori, cu orori greu de iertat.
E imposibil sa uiti suferintele, masacrele, izbucnirile genocidare. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa le dai sansa de a se perpetua. In 2007, cu un comisar european pe multilingvism la Bruxelles si membra a NATO, Romania trebuie sa demonstreze ca a evoluat. Nimeni nu spune ca multiculturalismul ideologic e o solutie fara alternativa.
Eu, unul, bunaoara, sunt un critic al acestei viziuni. Ceea ce spun in schimb e ca patriotismul (adica actiunea si gandirea in favoarea unei Romanii fericite) pretinde azi cateva nuante. E grotesc sa ne imaginam ca vom "scapa" de minoritatea maghiara.
E sinistru sa credem ca, daca izolam pe mai departe aceasta minoritate, "problema ungureasca" se va rezolva de la sine. Pentru ca o asemenea "problema" sa "dispara", e nevoie pur si simplu sa ne cunoastem - finalmente - unii cu altii, sa facem lucruri impreuna. S