Dacă prima săptămână a Festivalului a fost consacrată îndeosebi compozitorilor români, a doua săptămână pare să fi avut drept scop aducerea în prim plan a unor străluciţi interpreţi. Dintre aceştia, îi voi evoca în acest spaţiu restrâns pe Georgeta Stoleriu, Dan Grigore, Cristina Anghelescu, Viniciu Moroianu, Laura Buruiană, Andrei Vieru şi, nu în ultimul rând, pe dirijorul Cristian Mandeal.

Georgeta Stoleriu, soprană cu o luminozitate a vocii care nu e egalată decât de marea ei cultură şi seriozitate, este la ora actuală autoritatea nr. 1 pentru liedurile enesciene. De mult le cântă pe toate scenele lumii (îmi amintesc că am ascultat-o acum vreo cincisprezece ani la Viena, după alţi vreo cinsprezece ani de când îşi crease faima respectivă la Bucureşti) şi, tocmai pentru că ştie exact ce înseamnă vâna de impresionism francez în creaţia enesciană, a devenit de neconcurat: prin simplitate şi fluiditate, prin subtilitatea unui lirism trecând de la calm extatic la explozii de culoare, prin discreţie şi dezinvoltură în alunecarea din graţia de atmosferă spre ritmuri îndrăzneţe şi sonorităţi neobişnuite. Georgeta Stoleriu a dat "Dimineţii de muzică enesciană" din 16 septembrie nu numai farmecul interpretării desăvârşite, ci şi pe acela al cugetării filozofice, în program figurând şi piese precum Pensée perdue şi Chant hindou (pe care, de altfel, le-a copiat cu mâna ei din manuscrisele enesciene) sau rareori cântatele lieduri pe versuri de Carmen Sylva. Cândva mă fermecaseră versurile acestei poete regine care încă din prima tinereţe tradusese din Carlyle, învăţase limba suedeză, citind în original cei mai populari autori suedezi, şi care în 1888 a primit premiul Academiei Franceze pentru "Gândirile unei regine". (E locul să evoc în acest context şi seara de la Ateneu, 3 septembrie, consacrată liedului românesc de către soprana Bianca Manoleanu şi pianistul Remus Man