Cine nu sufera nu e bine vazut. Cine sufera, dar nu-si afiseaza suferinta, nu da de stire asupra ei, tot nu e bine vazut.
Suferinta este, in primul rand, un pret. Nu se poate sa ai ceva, sa fii cumva, sa existe o chestie cat de mica pe care s-o poti indica drept reusita a vietii tale - dar sa nu fi suferit la greu pentru ea. Pai, ce reusita mai e aia!? Poate la loto! In arta, de pilda - in creatie, in general -, de cand a zis cineva ca treaba asta e 1% inspiratie si 99% transpiratie. Inspirata formulare, nu? Apropo, oare cata transpiratie o fi implicat? Reusitele care nu implica multa suferinta nu se pun. Ori a fost bafta, ori nu e un succes pe bune, ori omul e dus. Adica noi toti, ceilalti, suferim ca niste caini si asta e binedispus? Uitati-va la fetele romanilor, pe strada: covarsitoarea lor majoritate sunt oameni normali, adica sufera. Trasaturile le sunt schimonosite, sprancenele adunate buluc pe mijloc, privirile ori foarte triste, ori foarte nervoase, ori si una si alta.
Suferinta este, in al doilea rand, un merit in sine. Chiar daca nu aduce nici un rezultat pozitiv. Daca sufera, e bun. E de-al nostru. De ce credeti ca se uita lumea atat de mult la emisiunile, serialele si filmele in care se plange pe rupte? Pentru ca acolo ai sansa sa vezi unul care se chinuie mai mult decat tine. Chiar daca pe loc primeste ceva, tu stii, relaxat, ca pe fond ramane mai nenorocit decat tine, cu sau fara cadou. Iar fratele adus din Togo, dupa 40 de ani, se va intoarce acolo.
Comparatia implicita si pentru noi fericita e cu atat mai evidenta atunci cand vine vorba de decedati. "Despre morti, numai de bine" nu e nici pe departe o forma de cuviosenie crestina, nici de toleranta - ci recunoasterea faptului ca persoana dusa dintre vii se afla intr-o situatie mai proasta decat a noastra. Sigur, nu sufera la modul propriu (decat daca ajunge in Iad, ceea ce, de a
