Foto: Cotidianul
De data aceasta sufletul doctorului Faust este pus la bataie si nimic din arsenalul seductiei sau al terorii nu ramine nefolosit de vicleanul Mefisto pentru a lua drept prada un suflet de om.
Mefisto in interpretarea exceptionala a Ofeliei Popii exercita asupra lui Faust si, se pare, asupra lumii intregi o atractie desucheata. Nici femeie, nici barbat sau si femeie, si barbat, Mefisto este de o hidosenie sublima, care te hipnotizeaza si te supune fara drept de apel.
Demolator de vieti si vinator de suflete, Mefisto imbraca diverse forme si costume.
La inceput e cocotat pe un dulap, mingiind o bufnita, apare apoi sub forma unui ciine negru, a unui tinar androgin ce-si smulge pielea de pe el, pentru ca in momentul semnarii contractului cu doctorul Faust sa fie imbracat ca un functionar, in costum negru, cu servieta si baston, baston ce se termina la capat cu o copita despicata.
Vorbeste cind soptit, cind suierator, la sunetele lui guturale tremura toata faptura. Uneori mimeaza tandretea, promite sa fie folositor, iar alteori ameninta si urla de-ti ingheata singele in vine. Tinara actrita de la Sibiu reuseste o performanta care l-a pus in umbra chiar si pe veteranul Ilie Gheorghe ce-l interpreteaza pe Faust.
Spectacolul se joaca intr-o hala dezafectata de la uzina Simerom, spatiul de joc este de 1.500 de metri patrati.
Distributia numara 85 de actori, pe linga cele doua personaje principale in piesa mai aparind sapte fetite intre 9 si 14 ani, in rolul Margaretei, si actori ai Teatrului “Radu Stanca” de la sectiile romana si germana secundati de studenti ai Universitatii “Lucian Blaga” din Sibiu, care interpreteaza duhuri, ingeri, femei, invatacei, troli, gnomi, licurici, vrajitoare,
generali, ministri, arhangheli, oameni din popor, doamne, paji, cavaleri, curteni, batrine,