N-aş plânge pe umărul lui Hagi. Nu e copil de ţâţă. Îşi cunoaştea bine finul. De-acum vreo 20 de ani, când l-a luat de pe tarlaua din Pipera şi l-a adus de mână în stadionul pe care

N-aş plânge pe umărul lui Hagi. Nu e copil de ţâţă. Îşi cunoaştea bine finul. De-acum vreo 20 de ani, când l-a luat de pe tarlaua din Pipera şi l-a adus de mână în stadionul pe care nu păscuse la vremea aia nici o oaie, dar unde îngenucheaseră destui baci ai fotbalului mare din Europa.

Şi totuşi, Hagi-maturul a intrat în joc. Corect, din dragoste pentru echipa de suflet. Dar oare chemarea inimii era suficientă?

Imposibil ca naşul Gică să nu fi ştiut ce-l aşteaptă. Când intri în horă cu boier Becali, trebuie să cunoşti deja lecţia umilinţei. Să te aştepţi la toate: la telefoanele cu indicaţii preţioase, la bălăcăreli, secrete deconspirate la drumul mare etc. Vorba lui Gigi: "E greu să lucrezi cu mine". Hagi ştia.

Dar n-a stat pe tuşă. Mare ratare! Şi totuşi, dincolo de toate loviturile sub centură încasate din partea finului, Hagi a câştigat ceva. Scutul de solidaritate generală creat în jurul său, ca replică la agresiunile patronului scăpat din lanţuri, l-a cam scutit pe Gigă de la o judecată de valoare profesională.

Puţini au fost cei care s-au înghesuit să-i contabilizeze calităţile de antrenor. Or, asta chiar contează. Doare, dar trebuie s-o spunem: antrenorul Hagi nu merge.

Mărturie stau echipele unde a încercat. Pur şi simplu, nu se vede mâna meseriaşului care pune mecanismul unei echipe la treabă.

Pe cât de frumos desena în iarbă "ucenicul vrăjitor", pe atât de greu dirijează acum jocul de pe margine. Explicaţia e simplă, o ştie multă lume: e, pur şi simplu, altă meserie. Sigur, Hagi ştie asta. Şi totuşi se încăpăţânează. De "vină", ştim, e firea sa de luptător.

De învingător. Nu ajunge, Gică! Opreşte-te! Nu eşti singurul fotbal