Au făcut deliciul epocilor în care s-au consumat - sunt divorţurile care au scris istorie. În straie de sărbătoare, tineri îndrăgostiţi sau nu, cu foaie de zestre la purtător, mergeau în faţa Domnului spre a le fi recunoscută căsătoria. Un ofiţer al Stării Civile care să le înmâneze un act nu exista. Abia prin 1831, Regulamentul Organic avea să facă posibilă apariţia primelor acte de stare civilă, naştere, căsătorie sau deces. Şi uite aşa, mânaţi de o dragoste sinceră sau mai degrabă de dorinţa de a-şi îmbunătăţi starea materială, tinerii încercau să pună bazele unei căsnicii. De multe ori eşuau. Continuau să trăiască însă sub acelaşi acoperiş, chiar dacă bruma de sentimente se epuizase de mult, căci un divorţ era inacceptabil. Şi totuşi, în „normele de drept din secolele XVII-XVIII, divorţul este prevăzut. Pentru început, doar în anumite situaţii: de exemplu, cel din cauza adulterului, o faptă extrem de gravă, mai ales dacă era vorba de o femeie“, a precizat Toma Rădulescu, şef de secţie la Muzeul de Istorie. Dacă doamna casei era surprinsă în braţe străine, zestrea îi era luată şi ea era înlăturată de la moştenire. Aşa că, dacă până la momentul flagrantului delict soţul său avusese doar drept de administraţie asupra averii, nepermiţându-i-se să o înstrăineze fără ştirea soţiei, în caz de divorţ din cauza adulterului, ea îi revenea soţului de drept.
Povestea unei boieroaice craiovene Pornind de la aceste artificii, se naşte şi povestea unei boieroaice de prin partea locului, al cărei nume s-a pierdut undeva prin negura timpului. Femeia este pusă de soţul său în postura de a face faţă unui divorţ din cauza adulterului. Soţul era avid de avere şi doritor de a se descotorosi de cea căreia îi declara cu ani în urmă, ani mulţi, de altfel, dragostea în faţa Domnului. Avea bijuterii numeroase şi pământuri multe boieroaica noastră şi, în plus, un soţ care visa de
