Artiştii au făcut o „reprezentaţie” artistico-sindicală, ieri, în Capitală. Peste două sute de actori, cascadori, muzicieni şi bibliotecari şi-au arătat nemulţumirile protestând în faţa Teatrului Naţional Bulandra, prin câteva momente de spectacol. Actorii din Braşov s-au aflat la Capitală alături de reprezentanţi ai Operei şi Operetei Naţionale, ai Circului Globus, ai Asociaţiei Cascadorilor, ai Sălii Palatului, ai Federaţiei Bibliotecilor, Teatrelor Notara, Bulandra, Târgu-Jiu, Cluj, Piatra-Neamţ, Bacău, Râmnicu-Vâlcea, Timişoara, Iaşi, Ploieşti şi Galaţi. Artişii au cerut „rolul principal”, susţinând că ei nu fac figuraţie, spunând că guvernanţii au stat în poziţia de spectator în ultimii patru ani. Prin intermediul ineditei forme de protest, artiştii au solicitat majorări salariale şi alocarea pentru cultură a 1% din PIB. Protestul artiştilor s-a deschis şi s-a închis cu Corul Sclavilor susţinut de corurile reunite din instituţiile de spectacole din ţară. Quartetul Corona de la Opera din Braşov a interpretat o arie sugestivă dintr-o operă a lui Mozart. Ultimul protest al artiştilor a avut loc în urmă cu patru ani. Guvernanţii au dat curs solicitărilor, majorând, la momentul respectiv, salariile din breaslă. Actualul proiect de lege a culturii nu prevede majorări salariale, iar membrii sindicatelor din breaslă susţin că nu au fost consultaţi în privinţa proiectului legislativ.. Artiştii au făcut o „reprezentaţie” artistico-sindicală, ieri, în Capitală. Peste două sute de actori, cascadori, muzicieni şi bibliotecari şi-au arătat nemulţumirile protestând în faţa Teatrului Naţional Bulandra, prin câteva momente de spectacol. Actorii din Braşov s-au aflat la Capitală alături de reprezentanţi ai Operei şi Operetei Naţionale, ai Circului Globus, ai Asociaţiei Cascadorilor, ai Sălii Palatului, ai Federaţiei Bibliotecilor, Teatrelor Notara, Bulandra, Târgu-Jiu, Cluj, Piat