Asta e pentru că ţăranii de acolo cultivă, la scară industrială, usturoi. Culmea e că localnicii nu cred în poveştile cu stafii, dar ştiu să facă "arme" împotriva lor, numai pentru

Asta e pentru că ţăranii de acolo cultivă, la scară industrială, usturoi. Culmea e că localnicii nu cred în poveştile cu stafii, dar ştiu să facă "arme" împotriva lor, numai pentru vânzare, de Sfântul Andrei sau de Halloween

E un loc în România, la vreo 20 de kilometri de Bucureşti, unde strigoii, stafiile şi alte arătări n-au curaj să intre nici măcar cu delegaţie specială. Cum te apropii de satul Popeşti, începe să-ţi miroasă puternic a usturoi. Totul e impregnat de emanaţia care-ţi mută nasul din loc. Asta e situaţia, că doar aici sunt vreo 500 de familii care îşi câştigă existenţa, de generaţii întregi, numai din cultivarea acestui medicament natural.

E momentul când se ia de pe câmp recolta de toamnă, aşa că vă daţi seama de ce era atât de "îmbietor" mirosul care plutea deasupra satului, când am ajuns noi acolo. Curţile oamenilor erau pline cu stive de usturoi, iar munca ţine de dimineaţă până seara, să împarţi marfa pe căprării, de la căpăţânile mici până la cele mari, şi să faci funii din papură pe care să împleteşti "scăfârliile". Bătrâni sau copii, toţi erau "detaşaţi" în mijlocul curţii.

La întâmplare batem în poarta unor gospodari aflaţi în plin efort, pe care îndrăznim totuşi să-i oprim din lucru, doar pentru câteva minute, ca să ne spună cum e viaţa lor: îi "ustură" ori ba? Dar să ne zică şi ceva despre eventualii strigoi. "Noi nu avem aşa ceva aici", dă verdictul Constantin Dumitru, stăpânul casei, la care nevastă-sa îşi exprimă totalul dezacord faţă de teoria potrivit căreia asemenea arătări ar exista. Bine, asta nu înseamnă că nu ştiu ţăranii să facă afaceri.

În apropierea sărbătorii Sfântului Andrei sau a celei de import, Halloween, localn