A doua editie a conferintei internationale Politici si Mecanisme de Business in Sistemul de Sanatate din Europa Centrala si de Sud-Est aduce la Bucuresti, in perioada 25-27 septembrie, peste 350 de participanti: factori de decizie din guvernele Romaniei si ale tarilor din regiune, oameni de afaceri din industriile conexe, specialisti in medicina, farmacisti, directori de spitale si clinici private, finantatori, asiguratori, reprezentanti ai asociatiilor profesionale, ale celor mai importante organisme de reglementare, ONG-uri. Este pentru prima oara in Romania cand oficiali ai sanatatii din Romania si Europa Centrala si de Sud Est si reprezentanti ai institutiilor europene se intalnesc, in prezenta comunitatii profesionale din Romania, sa discute comparativ problemele acute ale sistemului de sanatate. Unde se situeaza modelul roman de administrare a sanatatii fata de politicile din tarile vecine si reglementarile Uniunii Europene? Cum arata reforma sanatatii in tarile vecine, care sunt politicile prioritare si instrumentele de implementare? Exista modele de preluat si altele de evitat? – sunt doar cateva dintre subiectele conferintei. Printre invitati se numara Eugen Nicolaescu, Ministrul Sanatatii, Zbigniew Religa, Ministrul Sanatatii din Polonia, Dorjan Marusic, Secretar de Stat in Ministerul Sanatatii din Slovenia, Ilona Gal, Secretar de Stat pe probleme economice in Ministerul Sanatatii din Ungaria, Birol Aydemir, Presedinte al Social Security Institution, Turcia, Milojka Novak, Co-autor al Modelului Prioritar Sloven, Jean Marie Rodrigues, Presedinte Emerit al Sistemelor Internationale de Clasificare a Pacientilor, Franta, Karl Pfeiffer, Coordonator al Programului National de Sanatate din Austria, Pascal Garel, Secretar General in Comisia Permanenta a Spitalelor, Uniunea Europeana, Louis-Jean Calloch, Vicepresedinte al Comitetului Permanent al Medicilor Euro