La sfărşitul secolului al XIX-lea, Bucureştiul devenea Micul Paris. Centrul oraşului era unul modern, cu reţea de apă potabilă, canalizare... Totuşi, nu toţi bucureştenii se bucurau de beneficiile "modernităţii".
Bucureştenii sfărşitului de secol XIX işi cumpărau apa de băut. Dar nu era de ajuns... trebuia... să o bată... să dea cu pietre in butoi...
La sfărşitul secolului al XIX-lea, Bucureştiul devenea Micul Paris. Centrul oraşului era unul modern, cu reţea de apă potabilă, canalizare... Totuşi, nu toţi bucureştenii se bucurau de beneficiile "modernităţii". Mai ales in cartierele mărginaşe, apa potabilă insemna cu totul altceva, modul de a o obţine, la fel.
PE MALUL DĂMBOVIŢEI. Despre cum işi duceau bucureştenii viaţa de zi cu zi la sfărşitul secolului al XIX-lea şi inceputul secolului XX aflăm din mai multe surse. De această dată ne vom opri asupra volumului "Bucureştii Vechiului Regat" a lui George Costescu, apărut la Editura Universul in 1944.
Apa, nu neapărat cea potabilă, era, spune autorul, o mare problemă. De aici decurgea o serie de alte probleme, de igienă, sanitare etc. Edilii oraşului incercau căte ceva, cu rezultate aproape... invizibile. "Incă de prin anul 1880, alimentarea cu apă a gospodăriilor se făcea doar din trei aşa-zise vaduri (nişte basinuri cu fundul liber spre a lăsa scurgerea isvoarelor, dar cu marginile sprijinite de cărămizi, şi din care se incărca apa cu doniţile in spate) inşirate de-a lungul cursului Dămboviţei - vaduri cari nu erau intru nimic ferite de norii prafului murdar ce se ridica de pe uliţi, nici de miresmele ce pluteau in oraş din atătea alte isvoare."
SE MAI SCHIMBĂ TREABA. Scrie George Costescu in volumul său că problema alimentării cu apă in Bucureşti s-a mai schimbat pe la 1848, cănd Gheorghe Bibescu Vodă a hotărăt să pună in aplicare un proiect al inginerului francez Ma
