Ministrul Chiuariu consideră ilegal modul în care a fost realizat, de către Freedom House, auditul privind Strategia Naţională Anticorupţie Ministrul justiţiei, Tudor Chiuariu, a
Ministrul Chiuariu consideră ilegal modul în care a fost realizat, de către Freedom House, auditul privind Strategia Naţională Anticorupţie
Ministrul justiţiei, Tudor Chiuariu, a acuzat-o ieri pe Monica Macovei, predecesorul său la cârma MJ, că ar fi organizat "o licitaţie cu dedicaţie", în urma căreia a fost realizat de către Freedom House auditul independent privind impactul Strategiei anticorupţie 2001-2004.
Acest raport a fost unul dintre motivele pentru care Macovei a cerut în august 2005 revocarea din funcţie a întregii conduceri a PNA. Scopul acestui audit era fundamentarea elaborării Strategiei anticorupţie pentru perioada 2005-2007.
"Se vorbeşte mult în România despre licitaţii trucate, falsificate, aranjate. Una dintre modalităţile de fraudare a licitaţiilor este aceea că o anumită firmă participă, câştigă licitaţia şi apoi subcontractează mare parte sau întreaga lucrare unei firme a unui "prieten".
Altă modalitate de falsificare e aceea în care "un prieten" are deja bunurile sau serviciile care vor face obiectul licitaţiei şi trebuie ajutat să le valorifice", a declarat ministrul Tudor Chiuariu, precizând că o astfel de licitaţie "cu dedicaţie" a fost cea în urma căreia a fost realizat auditul independent privind impactul strategiei anticorupţie 2001-2004 "celebrul" de acum raport Freedom House.
Chiuariu a acuzat că procedura de acordare a contractului pentru elaborarea acestui studiu a fost falsificată, ceea ce duce la concluzia că lupta anticorupţie este întemeiată pe o licitaţie trucată. El consideră că procesul de licitaţie "a fost unul pur formal", şi că raportul nu interesa pe nimeni, atât timp cât concluziile sale erau deja stabilite