Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fost membru PC a ajuns seful PLD

Publicat in Vocea Brailei, luni 24 septembrie 2007 ·

Conducere noua, aleasa democratic, la organizatia municipala PLD Braila. Simbata a avut loc, la teatrul "Maria Filotti", Adunarea Generala a Organizatiei municipale, in cadrul careia s-au desemnat structurile de conducere ale acesteia. La functia de presedinte al organizatiei au candidat trei persoane: Badiu Neculai, Hauk Neculai si Ionel Stanel Necula.

In ceea ce ar fi trebuit sa fie prezentarea sa, in fata colegilor carora le cerea votul, Badiu a precizat ca organizatia trebuie sa se concentreze pe alegerile europarlamentare si apoi pe cele locale si a adaugat ca, daca va fi ales, va renunta "la toate activitatile sale profesionale, pentru a se concentra exclusiv pe cea politica". La rindul sau, Neculai Hauk a explicat ca "este mai bine sa faci ceva, decit sa te plingi ca nu e bine" si ca, daca va iesi presedinte, isi propune sa faca din organizatia PLD una puternica, cu un potential uman ridicat. "Deciziile in cadrul partidului trebuie sa aiba caracter colectiv, sa nu se bazeze pe grosimea portofelului, asa cum se intimpla in PNL, de unde am plecat eu", a mai spus Hauk. Gura pacatosului adevar grait-a, mai ales ca, inainte ca PLD-ul sa se desprinda din PNL, organizatia locala liberala era condusa de Dan Sabau, actual lider interimar PLD...

In ceea ce-l priveste, Stanel Necula, fost membru PC, in virsta de 36 de ani, a vorbit despre valorile care, in opinia sa, fac dintr-un om politic un lider adevarat, calitati pe care, evident, el le poseda: tinerete, tenacitate, curaj, putere de munca, perseverenta, curaj. Astfel, Necula a vorbit despre faptul ca a cochetat cu politica doar in ultimii doi ani, ca are mai multe firme si asigura o piine la 200 de angajati si ca a urmarit multa vreme situatia politica din fotoliul din sufragerie, pina cind a inteles ca daca vrea cu adevarat sa se schimbe ceva, trebuie sa se implice: "Am gasit oameni cu capacit

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 2 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 54 minute
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 3 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Ministrul Mediului: Romsilva nu are un consiliu de administrație funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de atâtea ori încât nu se mai pot prelungi/ Mandatul directorului general putea fi prelungit doar de către un CA

G4Media acum 13 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că Romsilva nu are un Consiliu de Administraţie funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de prea multe ori şi acest lucru nu se mai po

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum 27 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 3 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 3 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 3 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Electric Castle 2025 s-a încheiat. Începe pregătirea pentru Electric Castle 2026

HotNews acum 55 minute
A 11-a ediție a Electric Castle s-a încheiat după 5 zile memorabile care au transformat domeniul Banffy într-un spațiu al muzicii bune și distracției. Cu 289.000 de participanți din 15 țări, ediția din acest an marchează un pas important în istoria

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°