Scrutin inutil

După alegerile la termen din martie 2006, Partidul Regiunilor, condus de actualul prim-ministru şi fost candidat la preşedinţie, Victor Ianukovici, a ieşit pe primul loc, cu puţin peste 32% din voturi. Pe locul doi, blocul eponim al Iuliei Timoşenko, fost prim-ministru după alegerile prezidenţiale din 2004 şi fost aliat portocaliu al preşedintelui Iuşcenko, cu 23% din voturi. În Parlament au mai intrat, în ordine, Partidul Ucraina Noastră - formaţiunea preşedintelui -, socialiştii şi comuniştii. Blocul Iuliei Timoşenko, Ucraina Noastră şi socialiştii reprezentau de fapt tabăra portocalie care l-a adus la putere în 2004 pe Iuşcenko. Prin urmare, părea că blocul portocaliu va forma noua majoritate parlamentară şi va trimite Partidul Regiunilor, cîştigătorul alegerilor, în opoziţie. Dacă vi se pare simplu, aveţi dreptate. Dar vi se pare. Premier al noii majorităţi portocalii ar fi trebuit să devină Iulia Timoşenko. Iuşcenko, fostul aliat, a refuzat imediat şi inconturnabil.

Povestea Iuliei

În timpul mandatului de cîteva luni ca prim-ministru, Timoşenko a reuşit să se pună rău cu toată lumea. Întîi cu populaţia: creşterea economică a căzut de la 9% la 2%. Apoi, şi cel mai important, cu mare parte dintre membrii grupurilor oligarhice: unul dintre primele anunţuri ale Iuliei ca prim-ministru a fost că va cere justiţiei să analizeze toate privatizările făcute în era Kucima, iar tot ce a fost privatizat ilegal să revină statului. Toţi milionarii şi miliardarii ucraineni şi-au făcut averile în urma unor privatizări avantajoase pentru ei şi dezastruoase pentru stat. Mai mult, Iuşcenko era şi el nemulţumit: Timoşenko este prima în topul popularităţii, ceea ce îi oferă şanse mari pentru ocuparea poziţiei de preşedinte în 2009.

Marea trădare, mica alianţă

Prin urmare, din martie pînă în august 2006, Ucraina nu a avut guvern. Spre fin