Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nopţile albe şi zilele negre ale Bucureştiului

Publicat in Jurnalul, luni 24 septembrie 2007 ·

Joi seară am ajuns pentru prima oară cu intărziere la "6, vine presa!". Derbedeii care stau in fruntea trebii Bucureştilor au surclasat precauţia plecării de-acasă cu mult timp inainte de ora cuvenită.

Mi-au trebuit nu mai puţin de 40 de minute pentru a parcurge, pe Kiseleff, distanţa dintre Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei. Tot pe acest drum infernal şi tot de la radio am mai aflat că, la sfărşit de săptămănă, circulaţia avea să fie restricţionată in centrul Capitalei. Pentru că Primăria videanjistă (formulă imprumutată de la ăi buni, da’ răi, care se dau la Antena 2) avea să organizeze, după model parizian, Nopţile Albe ale Bucureştilor. OK! Distracţia a fost in toi. Băsescu s-a lipit de moment ca marca de scrisoare. Nu putea pierde prilejul de a se mai lăsa purtat puţin de valul popular, de a mai da o gură de oxigen electoral primarului general. Marinarul ieşit pe covertă la umbra nopţii ne-a servit zăhărelul ideii că respirăm aer parizian. Dar Nopţile Albe ale Bucureştilor contrastează dramatic cu zilele negre ale bucureşteanului. Importul franţuzesc al nopţilor albe ne-ar prinde bine dacă ar fi realizat pe baza unui troc. Să dăm noi la export osănza de nesimţire a borduriştilor care au rupt in două circulaţia dămboviţeană. Ce ziceţi de şpaga acestui barter?

Nu sunt exemplele de mai sus singurele dovezi ale faptului că una spunem şi alta fumăm. Gărdacii mediului au organizat, tot la sfărşitul săptămănii trecute, depoluanta manifestare "o zi fără maşină". Altă picătură in oceanul nesimţirii. O zi fără maşină reprezintă doar frecţie la piciorul de lemn pe lăngă defrişarea temeinică prin care edilii fac loc betoanelor cavoului nostru citadin. Cu-n platan şi-un arţar sădiţi in ochii presei, primarul, fie el chiar şi general, nu poate acoperi mizeria din Bordei. Asta ca să dăm un singur exemplu din mulţimea celor care ne copleşesc existenţa.

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, anunță că își depune în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 20 minute
„După o matură chibzuință am decis să-mi depun în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale”, a scris Pricopie pe Facebook. Știre în curs de actualizare.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 3 ore
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 2 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 2 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum o ora
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 3 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

SUA: Cel puţin 14 persoane au murit în urma tornadelor din Missouri şi Arkansas

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în tornadele şi furtunile violente din centrul şi sudul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP. Autorităţile din Missouri au confirmat 11 „decese legate de furt

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum o ora
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°