Banchetul teologic

Cum să prezinţi un subiect atît de complicat, controversat şi de delicat precum cel al doctrinei predestinării? Dar care nu poate fi neglijat, pentru că este vorba de un subiect-cheie pentru înţelegerea protestantismului de expresie calvinistă. Simplificat la maximum, predestinarea presupune faptul că Dumnezeu, în imensa sa înţelepciune, a ales o parte din oameni prin graţie divină pentru a avea acces în Paradis, în timp ce o altă parte sînt condamnaţi la chinuri fără de sfîrşit, iar alegerea Sa nu ţine seama nici de credinţa personală, nici de faptele caritabile din timpul vieţii. Dar să-i dăm mai bine cuvîntul lui Calvin: "Numim predestinare sfatul etern al lui Dumnezeu, prin care El determină ceea ce doreşte să facă din fiecare om. Căci nu ne-a creat pe toţi egali, ci pe unii dintre noi i-a desemnat pentru viaţa veşnică, iar pe alţii, unei eterne damnaţiuni. Astfel, în funcţie de scopul pentru care este creat omul, noi spunem că el este predestinat morţii sau vieţii" (Calvin, Instituţiile Religiei Creştine, 1535). Cu un "bemol" extraordinar de interesant: pentru Calvin, cu cît un credincios îşi pune mai multe întrebări cu privire la şansele de a fi salvat, de a ajunge în Paradis, cu atît mai mult poate deduce el însuşi că şansele sale de a fi ales datorită graţiei divine sînt reduse. Morala este preferată doctrinei, iar nimic din ceea ce raţiunea nu poate admite nu este acceptat ca argument teologic.

Dincolo de teologie, discuţia despre predestinare poate fi dacă nu accesibilă, cel puţin mai puţin aridă, interesantă pentru un public compus din oameni puţin obişnuiţi cu subtilităţi teologice? Soluţia găsită a fost pe cît de simplă, pe atît de eficace: a fost organizată o sală de mese, în jurul căreia sînt aşezate personaje celebre, de la Calvin la Rousseau, animate de actori ce interpretează fiecare cîte un rol specific. Sala est