Intamplari povestite de copii

LIA

S-a intamplat intr-o vara, intr-un parc plin cu raze de soare. Copacii batrani isi aplecau usor crengile la rarele adieri ale vantului. Stateam pe o banca, la umbra unui nuc secular, bucurandu-ma de racoarea pe care o raspandea, cand, dintr-o data, am vazut cum se misca ceva in iarba de la picioarele mele. M-am uitat si era o biata vrabie cu o aripa rupta. Ii atarna intr-o parte. Am intins usor mana spre faptura aceea mica, speriata, poate chiar disperata. Am luat-o in palma si i-am simtit inimioara batand atat de repede... Poate avea pui ce trebuiau hraniti si care o asteptau cu nerabdare. M-am uitat la ea cu atentie si mi s-a parut ca si ea ma priveste cu interes. Ochii ii sclipeau ca doua picaturi de apa. Plangea? Mi s-a facut mila de faptura aceea pribeaga, lipsita de ajutor, si am luat-o acasa. I-am facut un culcus in camera mea si in scurt timp ne-am imprietenit. Ii spuneam Lia. Imi placea sa-i aud ciripitul timid dimineata. Imi placea cand o vedeam ciugulind din palma mea seminte. Imi placeau cumintenia si recunostinta ei, ochii ei catifelati care ma priveau cu mult drag. Aripa sa se vindeca din ce in ce mai repede. Stiam ca va veni o zi in care va trebui sa isi ia zborul, sa plece de la mine. Ii mangaiam usor capsorul, iar ea adormea in palma mea. Ajunseseram cele mai bune prietene. Ma obisnuisem cu ea, si fiecare zi petrecuta in prezenta ei ma facea fericita. Dar inevitabilul s-a produs intr-o zi de toamna cu vanturi puternice, ce imprastiau tristete-n jur. Ajunsesem acasa dupa o zi lunga si grea, si abia asteptam sa beau un ceai cald, ca sa ma mai incalzesc. Fara sa ma dezbrac am intrat in camera mea, ca sa-mi bucur din nou privirea cu imaginea vrabiutei sfioase care ma astepta cuminte in cutia ei. Dar culcusul era gol. Unde putea fi? Am rascolit camerele-n lung si-n lat, si cu fiecare loc in care n-o