Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Companiile nu se grăbesc să vină la Bursa de Valori

Publicat in Adevarul, luni 24 septembrie 2007 ·

Numai două societăţi au intrat, în acest an, în linie dreaptă pentru ringul bursier: Casa de Bucovina şi Transgaz Deşi companiile de consultanţă şi audit apreciau, în urmă cu doi

Numai două societăţi au intrat, în acest an, în linie dreaptă pentru ringul bursier: Casa de Bucovina şi Transgaz

Deşi companiile de consultanţă şi audit apreciau, în urmă cu doi ani, că ofertele publice iniţiale de acţiuni (IPO) vor înregistra o evoluţie sepctaculoasă odată cu integrarea României în Uniunea Europeană, anul bursier 2007 este aproape de finish şi numai două din oferte preliminare aprobate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) încep să se concretizeze.

Ambele oferte au ajuns la arbitrul pieţei autohtone de capital în a doua jumătate a acestui an. Şi nu există condiţiile care să schimbe situaţia "peste noapte". Florin Ilie, şeful Departamentului de analiză pieţe de capital din cadrul ING, atrage atenţia că "este nevoie de timp pentru pregătirea unei listări.

În plus, este nevoie şi ca piaţa să se educe, pentru că, deşi Bursa reprezintă o variantă atractivă de finanţare, multe companii private nu cunosc multe din condiţiile formale implicate de un astfel de proces".

10 lei/acţiune valoare nominală pentru titlurile Transgaz

Prima companie care a făcut un pas către Bursă în acest an prin ofertă primară de vânzare de acţiuni activează în sectorul hotelier. Complexul hotelier turistic Casa de Bucovina - Club de Munte SA din Gura Humorului, al cărei acţionar majoritar este SIF Muntenia (SIF4) a anunţat că va derula, în luna octombrie, o emisiune de acţiuni.

Potrivit prospectului preliminar aprobat de CNVM la sfârşitul lunii august, vor fi emise 45,5 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei/acţiune. Preţul de vânzare va fi de 0,2 lei/acţiune, iar oferta va fi intermediată de SSIF Rombell Securities Bucureşti. Comp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 2 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 29 minute
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 5 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 2 ore
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 6 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 4 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ţările nordice, ţările baltice şi Polonia vor spori sprijinul şi muniţia pentru Ucraina

News.ro acum 27 minute
Statele nordice, ţările baltice şi Polonia au anunţat miercuri că în lunile următoare vor spori sprijinul pentru Ucraina, inclusiv pentru industria de apărare a ţării, şi vor investi în punerea la dispoziţie a mai multor muniţii, relatează Reuters.

A treia seară de proteste naţionale împotriva lui Călin Georgescu

Mediafax acum 24 minute
Mii de tineri protestează în marile oraşe din România împotriva lui Călin Georgescu, candidatul la preşedinţie, după ce a câştigat primul tur al alegerilor. Protestatarii scandează lozinci precum „O ţară ca afară nu e legionară” şi „România, nu uita

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°