Alegerea e făcută, îl cunoaştem pe noul Patriarh al BOR. E inutil să mai comentăm stilul şi conţinutul "campaniei electorale" care a precedat votul din 12 septembrie. Cu toate stridenţele sale profane (asigurate de presa locală), procesul s-a desfăşurat, pentru prima dată, fără ingerinţe politice. Faptul că partidele vor fi avut "preferinţe" nu poate fi criticat. Ceea ce contează realmente, pentru că deschide o altă epocă, ţine de libertatea colegială a Sinodului, care şi-a desemnat candidaţii sub propria răspundere. O răspundere şi mai vastă apasă acum pe umerii noului Întîistătător, dat fiind că aşteptările societăţii româneşti sînt marcate de frustrarea pe care stagnarea din ultimul deceniu o va fi justificat, fie că vorbim de masa credincioşilor, fie că ne referim la "agenda" intelectualităţii laice. Prea Fericitul Părinte Daniel preia o Biserică mare, a doua din lumea ortodoxă, dar şi o situaţie pastorală, spirituală, misionară şi - pe un anume plan - "geopolitică" plină de provocări. Lumea, ca suport al umanităţii peregrine, pare să-şi fi pierdut iluziile care au marcat prăbuşirea comunismului. Toţi am crezut, la începutul anilor â90, că democraţia liberală va triumfa în termenii visaţi de Kant sau de predecesorii săi anglo-saxoni. Vedem acum că valorile acestei utopii moderate nu îşi prea găsesc expresii practice în afara spaţiului euro-atlantic. Războiul rece a intrat în manualele de istorie, fără ca pacea "definitivă" dintre naţiuni, civilizaţii şi religii să fi devenit o realitate.
Din păcate, disoluţia premiselor "etice" ale unei globalizări de mare ţinută umanitară nu a împiedicat procesul ca atare. Nu se ştie ce va mai rămîne din proiectul naiv al "s(t)atului universal", dar ştim că globalizarea negativă, producătoare de noi probleme, îşi urmează cursul. Comerţul, fluxurile migratorii, dinamica epidemiilor, circulaţia capitalurilor continuă
