<>b* Anne Vincent-Buffault, Histoire des larmes, Payot, Paris, 2001
Se ştie, crocodilii varsă lacrimi atunci cînd mănîncă. În cazul oamenilor, lacrimile au aproape întotdeauna o semnificaţie afectivă. Toţi oamenii plîng. Unii mai des şi din orice, alţii mai rar şi mai greu. Cred că Dostoievski spunea că oamenii răi plîng uşor, atunci cînd îl descrie pe bătrînul Karamazov - teluric, mocirlos, dar nu mai puţin abisal decît cele mai spiritualizate personaje ale sale.
Nimic mai natural decît lacrimile. În destule cazuri, nimic mai artificial - să amintim doar că romanii recurgeau la serviciile plătite ale bocitoarelor profesioniste. Spontan, stimulat sau doar simulat, plînsul face obiectul unui cod emoţional variabil, care diferă atît de la o cultură la alta, cît şi de la o epocă la alta, şi, evident, de la o vîrstă la alta.
Sensibilităţile evoluează - nu în sensul că s-ar perfecţiona -, ele se află într-o continuă schimbare, în acord subtil cu toate celelalte mode. Nu se modifică neapărat trăirile interioare, cît mai ales modul în care sînt exprimate, afişate, împărtăşite sau ascunse. Mai mult chiar, în ciuda faptului că emoţiile sînt în general privite ca expresii ale componentei iraţionale, involuntare, oamenii se dovedesc mereu iscusiţi în a-şi alege gama afectivă pe care baleiază o mereu prezentă şi deseori tiranică logică socială a sentimentelor.
Cartea apărută în colecţia "Petite biblioth
<>b* Anne Vincent-Buffault, Histoire des larmes, Payot, Paris, 2001
Se ştie, crocodilii varsă lacrimi atunci cînd mănîncă. În cazul oamenilor, lacrimile au aproape întotdeauna o semnificaţie afectivă. Toţi oamenii plîng. Unii mai des şi din orice, alţii mai rar şi mai greu. Cred că Dostoievski spunea că oamenii răi plîng uşor, atunci cînd îl descrie pe bătrînul Karamazov - teluric, mocirlos, dar nu mai puţin abisal decît cele mai spiri
