Cea mai de succes industrie a Romaniei a fost, din timpuri stravechi, cea a sperantei. Romanii au transformat-o, insa, intr-o industrie traditionala, ba chiar nationala.
Sunt multi care profita de pe urma industriei sperantei. S-au succedat nenumarate valuri de indivizi providentiali care iti livrau raiul pe pamant. Printre ei, patronii jocurilor de intrajutorare care promit sa-ti dea inzecit banii investiti. Unii dintre ei castiga si astazi, investind, in mod metaforic, nu in fonduri piramidale, ca pe vremuri, ci in ziare si in televiziuni, adica in cele mai eficiente incubatoare de speranta.
Alti profeti sunt cei care, prin fisa postului, trebuie sa fie furnizori principali de speranta in randul populatiei. De pilda, angajatii Loteriei nationale. Prin buzunarele Loteriei s-au scurs sute de milioane de euro. Una dintre cele mai profitabile institutii, daca facem raportul intre investitii si castiguri. Si cand te gandesti ca vinde vant! Investitiile sunt minime, cateva mii de dughene unde se vand la gramada lozuri expirate, jetoane pentru jocurile electrice si bilete de loterie. Pe aceste culoare inguste se face coada la speranta in Romania. Loteria a fost unul dintre buzunarele secrete ale guvernului. De acolo au fost delapidate sume uriase in folosul noii protipendade a reformei economice.
Pe de alta parte, beneficiile Loteriei se scriu cu noua cifre, vreo 300 de milioane de euro pe an, spun unii. Grangurii Loteriei au lefuri de zeci de ori mai mari decat superdotatii cu IQ de 160. Inteligenta, cum se stie, nu are nici o legatura cu succesul in viata si afaceri. A demonstrat-o un fost vicepremier care a reusit sa imbine utilul cu placutul, facand afaceri de zeci de milioane cu Loteria.
Insa Loteria este partea vizibila a aisbergului. In industria sperantei si-au pus speranta si alti comercianti care promit marea cu sarea daca le cumperi p