Am citit undeva că filmul 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile al lui Cristian Mungiu a încasat, în Franţa şi în Italia, peste două milioane de euro. Bucuros că filmele româneşti încasează nu doar premii prestigioase, dar şi ceva bani (adică atrag "marele public" în săli), am dat fuga pe Google să văd cum stau lucrurile. Am descoperit că în Italia, unde rulează de ceva timp, s-a aflat, mai multe săptămîni, printre primele zece filme la încasări. În Franţa a încasat ceva mai puţin. Dar - cu speranţa că încasările vor creşte, căci filmele comerciale trebuie înfrînte şi "cu propriile lor arme" - am abandonat clasamentele şi am dat o raită prin diversele cronici, bloguri şi comentarii. Una peste alta, am constatat că adesea spectatorii francezi şi italieni se pronunţă mai adecvat despre film decît mulţi "specialişti" şi "lideri de opinie". Ca diletant, am vibrat probabil mai intens la punctele de vedere ale diletanţilor ca şi mine şi am fost surprins că unii critici şi jurnalişti, ba chiar şi unele instituţii nu văd pădurea din cauza copacilor - sau, în cazul de faţă, nu văd filmul din cauza avortului.
În fruntea emiţătorilor de tîmpenii despre film se află cronicarul ziarului Osservatore romano (cotidianul oficial al Vaticanului) şi monsieur le délégué général Tugdual Derville, din partea Alianţei pentru drepturile vieţii din Franţa. Gian Filippo Belardo, cronicarul ziarului editat de Sfîntul Scaun, consideră filmul "sordid", iar apariţia fătului pe ecran drept "un semn dramatic al transformării barbare a conştiinţelor şi o opţiune estetică ipocrită", pentru că embrionul este tratat "ca simplu obiect" şi aruncat la gunoi. Şi apoi aduce vorba despre "crimele de drept comun" săvîrşite azi prin avorturile legale din ţările UE, apoi tună şi fulgeră împotriva apărătorilor avortului legal. Vorba italienilor, che câentra?... Ce legătură este între filmul lui Mungiu despr
