De la 1 septembrie, pacienţii Spitalului Judeţean au mai mult spaţiu în saloane. Numărul paturilor din saloane a fost redus de la opt la şase, pentru a se încadra în normele impuse de Ministerul Sănătăţii, o dată cu aderarea la Uniunea Europeană. Normele mai prevăd ca fiecare salon să aibă şi grupuri sanitarii proprii, „standard” pe care niciun spital braşovean nu poate să-l respecte. „Practic, am redimensionat secţiile, 170 de paturi fiind scoase. S-a ajuns astfel de la 7-8 paturi la câte 5-6 paturi. Acest lucru nu are impact negativ asupra actului medical, din contră, ne încadrăm în norme”, susţine Lavinia Mariana Rusu, managerul Spitalului Judeţean Braşov. Potrivit Legii Reformei în Sănătate, „spitalul poate furniza servicii medicale numai dacă funcţionează în condiţiile autorizaţiei de funcţionare, în caz contrar, activitatea spitalelor se suspendă”. În schimb, o dată cu creşterea spaţiului a scăzut capacitatea de primire a pacienţilor, cu aproape 20%.
20 de metri cubi de aer pentru fiecare pacient
De la apariţia legii au fost emise şi unele norme privind „structura funcţională a compartimentelor şi serviciilor din spital”, precum şi reglementări privind „asigurarea condiţiilor generale de igienă”. Conform acestor norme, salonul pentru pacienţii adulţi nu trebuie să aibă mai mult de şase paturi, şi maximum două paturi în rezerve. De asemenea, normele prevăd ca „în saloanele curente, aria utilă minimă este de 7 metri pătraţi pe pat, iar în rezervă, 8 metri pătraţi, iar în caz de ventilaţie naturală este reglementat un cubaj de 20 de metri cubi/pat de aer”. Înălţimea minimă a salonului trebuie să fie de 2,80 metri. Normele au în vedere şi dotarea minimă aferentă salonului. Astfel, sunt prevăzute la saloanele cu 1-2 paturi: grup sanitar propriu/comun (duş, WC, lavoar); la saloanele de 3-4 paturi: grup sanitar propriu, comun la două saloane (duş, WC, lavo