Sînteţi obosiţi? Habar nu avem noi ce e aia să fii obosit. Traducătoarea mea din România, Ioana, şi doi dintre colegii ei, tineri jurnalişti, au traversat Atlanticul - de la Bucureşti la Amsterdam, de la Amsterdam la Atlanta, au închiriat o maşină şi au condus tot drumul pînă la New Orleans, cu doar o oprire la Montgomery, Alabama, unde şi-au vizitat nişte prieteni. Cînd au ajuns la New Orleans, pe la orele 2 din noapte, au pus cap compas direct pe Bourbon Street, ajungînd în paturi de-abia pe la 5. La 9 erau deja gata pentru micul dejun. Şi eu sînt destul de fier-tare în chestii din astea, dar aceşti est-europeni cred că îşi scot pîrleala pentru toţi anii de comunism în care au dormit, în timp ce dictatorul bătea cîmpii la televizor. Ce vremuri! Odihnă totală. Cu toate acestea, românii nu deţin monopolul asupra unui astfel de program. Toată lumea lucrează din zori şi pînă în creierii nopţii şi pare că au uitat, cu toţii, cele trei principii care trebuie să guverneze facerea oricărui lucru:
1) vrei să-l faci? 2) ai nevoie să-l faci? şi 3) este lucrul acela un dar pentru tine însuţi? Dacă răspunsul la cel puţin două din aceste întrebări este "nu", întoarce-te pe partea cealaltă şi mai dormi un pic. De fapt, Ioana, neobosita româncă, este cea care mi-a spus acestea. Ai nevoie de o persoană ocupată pînă peste cap, ca să-ţi propovăduiască cum e cu vrutul şi făcutul.
După micul dejun, le-am oferit românilor un tur al French Quarter, versiunea prescurtată (de mine): Faulkner Bookstore, unde s-au întîlnit cu Joe di Salvo, fluviul Mississippi, unde şi-au adus aminte de cărţile de copii cu fluviul Mississippi, Jeanne dâArc, Cercul Papal din Jackson Square, Piaţa centrală. Şi după aia ne-am dus la Mollyâs. Citiseră cu toţii cartea mea despre New Orleans (de fapt, Ioana a tradus-o în româneşte), aşa că au avut sentimentul că ştiu locul de cînd lumea. Mollyâ
