Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovul va avea centru de fertilizare in vitro

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 24 septembrie 2007 ·

Premieră în lumea medicală braşoveană. Peste o lună, la Braşov va funcţiona primul centru de fertilizare in vitro şi singurul de acest gen din regiune. Acesta va fi inaugurat în cadrul Clinicii Eva şi va beneficia de cea mai performantă aparatură în domeniu. „În decurs de o lună de zile, clinica va inaugura un centru de fertilizare in vitro în colaborare cu o societate româno–elenă. Pe lângă aparatura de ultimă generaţie, centrul va beneficia de experienţa şi profesionalismul unor colegi medici şi biologi din Grecia, experţi de notorietate internaţională, ce lucrează în domeniu de 15 ani din zile. Aceştia vor veni aici o dată pe lună, în funcţie de cum programăm clienţii. În aceeaşi perioadă va avea loc şi inaugurarea unui laborator ultraperformant necesar clinicii şi centrului de fertilizare” explică dr. Aurel Ionel, medic primar obstetrică–ginecologie, directorul medical al Clinicii Eva.

A născut la 56 de ani la Clinica Eva

Existenţa unui centru de fertilizare la Braşov ar rezolva problemele cuplurilor din regiune, nevoite până acum să apeleze la serviciile unor clinici din Timişoara sau Bucureşti. De altfel, personalul Clinicii Eva a supravegheat sarcina unei braşovence de 56 de ani, care a adus pe lume, ajutată tot de medicii clinicii, un copil perfect sănătos. Braşoveanca a ră-mas însărcinată în urma procedurilor de inseminare artificială realizate la Timişoara, devenind una dintre cele mai vârstnice femei din lume care au dat naştere unui copil perfect sănătos. Premieră în lumea medicală braşoveană. Peste o lună, la Braşov va funcţiona primul centru de fertilizare in vitro şi singurul de acest gen din regiune. Acesta va fi inaugurat în cadrul Clinicii Eva şi va beneficia de cea mai performantă aparatură în domeniu. „În decurs de o lună de zile, clinica va inaugura un centru de fertilizare in vitro în colaborare cu o societate româno–elenă. P

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 6 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°