Film despre perioada comunistă (făcut în 1991), dat de curînd pe B1 TV. Actori buni (Horaţiu Mălăele, Emilia Popescu, Coca Bloos, Gheorghe Dinică etc.), regizor care ştie meserie (Andrei Blaier), scenarist cu experienţă (Titus Popovici), dar produsul (Divorţ... din dragoste) - absolut jenant. Situaţii neverosimile, trase de păr, personaje caricaturale, replici artificiale, "ca din cărţi", trimiteri permanente la Ceauşescu. Totul pus să demonstreze ceva cu tot dinadinsul, să arate cît de aberant a fost regimul de pînă în 1989.
Văzînd acest film, m-am gîndit automat la 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile - şi nu cred că se mai poate vorbi de-acum încolo despre peliculele care se referă la perioada comunistă fără să se aducă în discuţie acest reper. Filmul lui Cristian Mungiu nu vrea să-ţi demonstreze nimic, nu-şi propune să-ţi bage pe gît nici o idee primită de-a gata, nu împarte faptele în categorii de tipul "aşa da" şi "aşa nu". Mungiu a vrut doar să spună o poveste. Şi a făcut-o ca la carte - rece şi fără să-şi smulgă părul din cap. Iar efectul este copleşitor.
Într-o discuţie pe care am avut-o cu Mungiu, el îmi vorbea de felul cum a fost receptat filmul lui de către publicul şi criticii din străinătate: "Toţi mi-au spus că se percep mai multe lucruri despre comunism în acest film - care nu vorbeşte direct despre comunism - decît în toate celelalte filme care vorbesc direct despre acea perioadă. Dacă-ţi aminteşti, exista în vremea aceea o stînjeneală de a trăi şi o apăsare care nu veneau din ceva anume... Noi, atunci, nu ne puneam problema libertăţii. Ne trăiam viaţa de zi cu zi ca orice cetăţean al lumii. Dar, cu toate acestea, era un fel de amărăciune - şi cred că acesta e unul din lucrurile pe care le surprinde filmul destul de bine". Iată un sănătos mod de a vedea nuanţat lucrurile, care a lipsit filmelor noastre de pînă acum (cu excepţia, probabil, a
