Aproape 500 de artişti din instituţii culturale afiliate Blocului Naţional Sindical, de la teatre, opere sau circ, au organizat un protest sub formă de spectacol, pentru a cere salarii mai mari. Reprezentanţii unor instituţii culturale din ţară, printre care Teatrul „Nottara“, Teatrul „Bulandra“, Teatrul Municipal „Bacovia“ din Bacău sau Opera Naţională Română din Timişoara au arborat pancarte cu sloganuri precum „Cultura nu face figuraţie, vrem rol principal“ sau „În cultură nu-i ca-n agricultură, vrem 1% din PIB“. Printre protestatari s-au numărat şi reprezentanţi ai Circului Globus şi ai Asociaţiei cascadorilor profesionişti.
„Ministerul este de acord cu noi, dar de făcut, nu face nimic“ „Sunt zeci de ani de când aşteptăm. Vrem să luăm parte la discuţii“, a spus preşedintele Uniunii Sindicatelor din Instituţiile de Spectacole, actorul Cristian Şofran. Secretarul general al Blocului Naţional Sindical (BNS), Matei Brătianu, a spus că, deşi Ministerul Culturii a promis, înaintea protestului, că va răspunde cererilor artiştilor, astfel de declaraţii au existat şi în trecut şi nu au fost niciodată respectate. „Ministerul este de acord cu noi de mai mulţi ani, dar de făcut, nu face nimic“. Brătianu a spus că autorităţile mizează pe faptul că artiştii au prea mult orgoliu pentru a ieşi în stradă. „Avem acum mândria să ieşim în stradă şi să pretindem ce ni s-a promis“.
„Să jucaţi bine ce joacă ei de atâţia ani prost!“ Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC) a anunţat, printr-un comunicat de presă de joi, că majorarea salarială cu 80%, revendicată de sindicalişti, este în dezbatere parlamentară şi va fi abordată în actuala sesiune. În ceea ce priveşte tichetele de masă, tichetele cadou şi tichetele de creşă solicitate de sindicate, MCC a spus că „a răspuns favorabil“ şi a promis că „se vor căuta soluţii legale pentru rezolvarea acestor cereri, după modelul din