Tratativele pentru privatizarea companiei cehe Letiste Praha, cea care se ocupa de aeroportul international din Praga, continua. De asemenea, statul intentioneaza sa privatizeze si compania aeriana CSA, intentie cu mai putine sanse de reusita din cauza problemelor financiare cu care compania s-a confruntat in ultimii ani. Cu toate acestea, exista zvonuri ca olandezii de la KLM, companie detinuta de catre Air France, ar fi interesati de achizitionarea CSA. Valoarea companiei se ridica la aproximativ 62,5 miliarde de coroane cehe (2,2 miliarde de euro). In prima jumatate a anului, compania ceha a inregistrat pierderi de aproape 175 de milioane de coroane cehe (6,34 milioane de euro), dar este de asteptat ca pana la sfarsitul anului compania sa intre din nou pe profit. Karel Hanzelka, ministrul ceh al transporturilor, a declarat ca pana la sfarsitul anului, Letiste Praha va fi transformata intr-o companie pe actiuni listata la bursa, iar pana in martie 2008, cel mai tarziu, va trebui prezentata o propunere clara pentru privatizare. "Toti cei implicati vor avea de beneficiat dupa aceasta tranzactie, atat Bursa de Valori din Praga, cat si aeroportul si bugetul de stat", a incheiat el. Tratativele pentru privatizarea companiei cehe Letiste Praha, cea care se ocupa de aeroportul international din Praga, continua. De asemenea, statul intentioneaza sa privatizeze si compania aeriana CSA, intentie cu mai putine sanse de reusita din cauza problemelor financiare cu care compania s-a confruntat in ultimii ani. Cu toate acestea, exista zvonuri ca olandezii de la KLM, companie detinuta de catre Air France, ar fi interesati de achizitionarea CSA. Valoarea companiei se ridica la aproximativ 62,5 miliarde de coroane cehe (2,2 miliarde de euro). In prima jumatate a anului, compania ceha a inregistrat pierderi de aproape 175 de milioane de coroane cehe (6,34 milioane de euro), d