NATO nu are trupe suficiente din cauza misiunilor Uniunii Europene şi Naţiunilor Unite Solicitată la maximum în Afganistan şi Kosovo, organizaţia nord-atlantică se confruntă cu o lipsă
NATO nu are trupe suficiente din cauza misiunilor Uniunii Europene şi Naţiunilor Unite
Solicitată la maximum în Afganistan şi Kosovo, organizaţia nord-atlantică se confruntă cu o lipsă acută de efective militare. Oficialii NATO susţin că statele membre preferă să contribuie la misiunile UE şi ONU, lăsând Alianţei tot mai puţini oameni.
Problema s-a înrăutăţit în ultima vreme, deoarece atât NATO, cât şi UE doresc menţinerea unor efective militare de reacţie rapidă. Forţa de intervenţie rapidă a NATO (NRF) ar trebui să fie alcătuită din 25.000 de soldaţi la care se adaugă cele 19 grupări ale Uniunii Europene - fiecare cu câte 1.500 de militari - care pot fi trimise rapid în orice zonă de conflict de pe glob. Cu toate acestea, majoritatea statelor europene sunt membre ale ambelor organizaţii şi pun la dispoziţie aceiaşi militari pentru misiunile acestora.
"Avem un NRF care nu este atât de puternic pe cât ne-am fi dorit", a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, James Appathurai, întrebat de ce această forţă a Alianţei, operaţională din noiembrie anul trecut, nu a fost niciodată într-o misiune. "Soldaţii aflaţi în misiuni sub egida UE nu vor fi disponibili pentru NATO şi viceversa. Iar într-o situaţie de criză, până la urmă cui aparţin de fapt aceşti soldaţi?", a mai precizat oficialul NATO, subliniind că, în cele din urmă, Uniunea Europeană va avea de suferit.
Probleme în Afganistan
Situaţia din ultimii ani nu este tocmai roz în special pentru Alianţa Nord-Atlantică, deoarece Statele Unite îşi concentrează efectivele militare în special în Irak, iar misiunea NATO din Afganistan s-a dovedit a fi mai lungă şi mai costisitoare decât se estimase iniţia