Chiar înaintea deschiderii lucrărilor Adunării Generale a Naţiunilor Unite, secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, a convocat un summit inedit, de o singură zi, pe tema schimbărilor climatice. Nici o decizie nu a fost luată, dar reprezentanţii celor 150 de state au pledat la New York pentru adoptarea unei decizii „esenţiale” la summitul din Bali de la începutul lunii decembrie (unde ar trebui să fie adoptat un document care să înlocuiască Protocolul de la Kyoto). 80 de state au fost reprezentate la summitul de la New York de şefii lor de stat, în schimb preşedintele Bush, deşi se afla pe propriul teritoriu, nu a participat la lucrări, relatează AFP. La summit, ţările în curs de dezvoltare au cerut economiilor celor mai bogate ale lumii să îşi respecte angajamentele în materie de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.
(Potrivit studiilor, acestea sunt responsabile de încălzirea globală şi de fenomene extreme ce răvăşesc anumite regiuni ale lumii. O asemenea regiune este Bangladesh – o treime din statul asiatic riscă să fie înghiţită de ape, ceea ce ar crea 30 de milioane de refugiaţi). „Nici un program sau strategie nu va fi eficace fără angajamente financiare şi o susţinere tehnologică mai sporită către ţările în curs de dezvoltare”, a declarat ministrul pakistanez al mediului, în numele grupului celor 77 (130 de ţări în curs de dezvoltare plus China). Ţările bogate sunt responsabile de circa 70% din emisiile de CO2, iar ţările în curs de dezvoltare se tem că preţul aplicării angajamentelor internaţionale le-ar putea îngreuna creşterea.
La New York însă, statele europene au fost cele care au pledat pentru măsuri concrete, respectiv reducerea la jumătate a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050. Reprezentanţii Germaniei, Marii Britanii, chiar şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy au cerut acelaşi lucru pe o singură voce. Doar preşedi