Ford va numi, până la preluarea acţiunilor la Automobile Craiova, trei-patru observatori în echipa de conducere, coordonaţi de un expert în producţie de automobile, Dionisos di Campos, iar după preluare intenţionează să menţină actuala echipă pe care o va suplimenta cu experţi Ford. Negociatorul- şef al Ford, Lyle Watters, a declarat ieri că echipa de observatori va fi menţinută până în ianuarie, când investitorul speră să intre în posesia pachetului de acţiuni majoritar. Watters a afirmat că Ford va produce un automobil nou la uzina de la Craiova, destinat pieţei europene. În privinţa gradului de integrare a producţiei asumat de Ford la nivelul de 60%, reprezentantul firmei americane a precizat că, din motive legale, acest angajament nu poate fi inclus în contract şi nici nu pot fi aplicate sancţiuni în cazul nerespectării acestuia, pentru că legea concurenţei din UE nu permite astfel de clauze, arată NewsIn. Ford va numi, până la preluarea acţiunilor la Automobile Craiova, trei-patru observatori în echipa de conducere, coordonaţi de un expert în producţie de automobile, Dionisos di Campos, iar după preluare intenţionează să menţină actuala echipă pe care o va suplimenta cu experţi Ford. Negociatorul- şef al Ford, Lyle Watters, a declarat ieri că echipa de observatori va fi menţinută până în ianuarie, când investitorul speră să intre în posesia pachetului de acţiuni majoritar. Watters a afirmat că Ford va produce un automobil nou la uzina de la Craiova, destinat pieţei europene. În privinţa gradului de integrare a producţiei asumat de Ford la nivelul de 60%, reprezentantul firmei americane a precizat că, din motive legale, acest angajament nu poate fi inclus în contract şi nici nu pot fi aplicate sancţiuni în cazul nerespectării acestuia, pentru că legea concurenţei din UE nu permite astfel de clauze, arată NewsIn.