Săptămăna trecută aminteam că UE, ce este un club de democraţii liberale, se află tot mai mult in competiţie economică (şi nu numai) cu un capitalism autoritarist prevalent in Asia - acest tip de capitalism funcţionănd şi in Federaţia Rusă.

 Globalizarea pieţelor şi noile tehnologii informaţionale şi comunicaţionale accentuează dimensiunea geopolitică a acestei competiţii in măsura in care influenţează ierarhii de putere economică şi de vectori strategici/militari. Iar dacă aşa stau lucrurile inteţegem de ce protecţionismul economic "agită apele" in spaţiul mondial; aici mă refer la transferul de tehnologii (mai ales cele cu apliciaţie militară), reglementări privind participarea capitalului străin (potenţialmente ostil) in diverse industrii şi, nu in ultima instanţă, domeniul energiei.

Energia ocupă tot mai mult din agenda de lucru a Comisiei Europene. Şi in acest cămp vedem căt se poate de bine constrăngeri şi dileme de politică economică, logica pieţelor libere (ce intemeiază filosofia construcţiei economice europene) intrănd in coliziune cu imperative de ordin strategic. Pe de o parte, avem contextul global care acutizează lupta pentru controlul resurselor epuizabile (ţiţei şi gaz natural) şi care nu are cum să lase indiferente guvernele ţărilor mari consumatoare - pentru care siguranţa in aprovizionare este o prioritate strategică. Să amintesc aici că dependenţa de aprovizionarea externă cu petrol şi gaz natural a EU????????? este in creştere. Şi că in ultimii ani Federaţia Rusă nu a ezitat să utilizeze resursa energetică ca "bargaining chip", ca instrument de negociere in diplomaţia sa externă.

Germania, Franţa, Italia, Spania şi alte ţări din UE incearcă, in ultimii ani, să intărească poziţia utilităţilor publice autohtone pe piaţa europeană, ceea ce contravine strategiei de liberalizare a pieţei energiei lansate de Comisia Eu