Şaisprezecimile Cupei României au adus surprize destul de mari, Gloria Bistriţa şi UTA fiind eliminate de echipe din ligile secunde, iar ocupanta locului doi în campionat, FC Vaslui, fiind scoasă de codaşa „U” Cluj. Elevii lui Dorinel Munteanu au pierdut la Cluj cu un incredibil 3-0, însă patronul Adrian Porumboiu a primit vestea cu lejeritate. „Am jucat cu unii fotbalişti pe care nu i-am mai folosit prea mult până în acest moment. Nu prea ştiu ce s-a întîmplat la Cluj, pentru că nu am fost la meci.
Nu ne interesează foarte mult Cupa în acest moment. Cel mai mult ne interesează meciul de sâmbătă din campionat, împotriva Stelei, pe care sperăm să-l câştigăm”, a declarat Porumboiu. O altă surpriză a fost eliminarea din Cupă a echipei UTA de anonimii din Liga a III-a, Sănătatea Cluj, care au câştigat cu 1-0. Mai dramatică a fost eliminarea celor de la Gloria Bistriţa de elevii de la FC Braşov ai lui Răzvan Lucescu. În minutul 85, la scorul de 0-0, portarul bistriţean Călin Albuţ l-a lovit cu piciorul în bărbie pe Hadnaghy, arbitrul arătând caronaşul roşu şi dictând penalty.
Adrian Senin a executat lovitura de la 11 metri, rezerva Rus a reuşit să devieze mingea în bară, însă aceasta a revenit la Senin care a înscris unicul gol al întâlnirii. Celelalte echipe calificate sunt CFR Cluj (3-0 cu FC Săcele), Poli Iaşi (3-2 cu Mureşul Deva), Gloria Buzău (1-0 cu Tricolorul Breaza), Unirea Urziceni (4-1 cu FC Baia Mare). Partida FCM Bacău – Steaua s-a încheiat după închiderea ediţiei. Azi sunt programate partidele: FCM II Bacău – Rapid, Pandurii - Universitatea Craiova şi Progresul- Dinamo. (D.R.)
Şaisprezecimile Cupei României au adus surprize destul de mari, Gloria Bistriţa şi UTA fiind eliminate de echipe din ligile secunde, iar ocupanta locului doi în campionat, FC Vaslui, fiind scoasă de codaşa „U” Cluj. Elevii lui Dorinel Munteanu au pierdut la Cluj cu