Companiile încearcă să creeze vâlvă în jurul produselor noi prin evenimente neconvenţionale, personalizate Un spectacol de modă al unei case renumite sau o şedinţă de pictură în mijlocul naturii pot scoate rapid din anonimat un produs nou. Alternativa unei lansări atipice, dar memorabile, câştigă teren în rândul companiilor din România. Evenimentul de lansare a unui produs sau serviciu reprezintă de cele mai multe ori primul contact al partenerilor şi potenţi
Companiile încearcă să creeze vâlvă în jurul produselor noi prin evenimente neconvenţionale, personalizate
Un spectacol de modă al unei case renumite sau o şedinţă de pictură în mijlocul naturii pot scoate rapid din anonimat un produs nou. Alternativa unei lansări atipice, dar memorabile, câştigă teren în rândul companiilor din România.
Evenimentul de lansare a unui produs sau serviciu reprezintă de cele mai multe ori primul contact al partenerilor şi potenţialilor clienţi cu acesta. Pentru că prima impresie contează, companiile investesc în acţiuni neconvenţionale, creative, personalizate în funcţie de specificul produsului. În dorinţa de a-şi asigura unicitatea, ele apelează la creativitatea agenţiilor specializate în organizarea de evenimente (BTL), precum şi la agenţiile de PR, dacă vorbim de o campanie axată pe comunicare.
DaimlerChrysler Automotive România a ales Rock’n’Roll, firma de BTL a agenţiei de publicitate Headvertising, pentru a crea evenimentul de lansare a modelelor Mercedes CL şi GL. Agenţia a organizat într-un decor deosebit, la Mogoşoaia, un spectacol de lumini şi artă, prestat de o trupă de actori din Germania. Tot pentru o lansare auto, ARBOevents a pregătit prezentarea unei colecţii de modă pentru care creatorul Cătălin Botezatu s-a inspirat din designul automobilului Maserati Granturis