Catalin Mihuleac Cei care muncesc pe ramura frunzoasa a publicitatii se-aleg cu o caruta de bani din contracte, dar rezultatele muncii lor sunt cel mai adesea pirpirii, chiar penibile. Desi creativitatea le este rasplatita regeste de numeroasele firme care ar ramane anonime fara reclama, tocmai creativitatea e punctul lor fragil. Sau poate ca scriitorii de reclame sufera de surmenaj in grup. Cert este ca finalitatea activitatii lor, de care ne izbim pe intregul relief variat din mass-media, deseori frapeaza prin prost gust; mai mult indepartandu-ne decat apropiindu-ne de produsul pe care ni-l supun atentiei.

Acum, ca a capiat lumea cu pensiile astea private, presa s-a impuiat cu publicitate, propunandu-ne ba o varianta, ba alta, unde sa cotizam in vederea unei senectuti senine, cu peisaje admirate la saturatie si fara alta grija, in afara de alea legate de trecerea la cele vesnice.

De exemplu, una din reclamele insistente la un fond de pensii privat infatiseaza un tinerel si-o tinerica, ambii zambind cu fasolele la vedere, tinand in mana un borcan, pe care ni-l vara-n ochi, ca pe un trofeu de vanatoare. "Cumperi una, iar pe cealalta o primesti gratis", glasuieste reclama, in timp ce tu te intrebi, reglandu-ti pupila, care-i obiectul de consum astfel promovat. Cu alte cuvinte, ce-au obtinut tinereii zambareti si tin acum in borcan, fuduli nevoie mare de achizitia lor?

Uitandu-te mai bine, vezi ca inauntrul borcanului se gasesc... doua proteze sinistre. Iar toata alegoria asta vrea sa te indemne sa te gandesti de pe acuma la timpurile cand o sa-i spui partenerei:

-Iubito, da-mi te rog proteza din pahar, ca sa te pot musca la fel ca odinioara!

Brutala gluma! Ma mir ca firma de publicitate care a creat reclama nu s-a gandit sa inlocuiasca protezele cu doi pemparsi, fiindca varsta pensiei inseamna uneori si asa ceva.

@N_P